Anul acesta, când mai mulți români s-au adunat la Palatul Național din centrul Cernăuțiului cu ocazia aniversării ordinare a nașterii lui Mihai Eminescu, poetul nostru național, am avut o discuție cu veteranul învățământului public, Dragoș Ionuț, fost profesor de educație fizică la Școala medie nr. 10 de la Roșa, apoi la Școala-internat regională. Originar din Ropcea și absolvent al primei promoții a Școlii medii nr.1 din Ciudei, el toată viața a practicat și a propagat sportul. A educat mulți sportivi. Acum octogenarul Dragoș Ionuț ascultă zilnic știrile sportive: din Ucraina și din România.
„Zilele acestea, mi-a accentuat domnul Dragoș, am auzit un interviu cu Viorica Viscopoleanu, prima româncă medaliată cu aur. Aceasta a fost demult, la Olimpiada din 1968 de la Mexico Sity. Ea este bucovineancă de-a noastră. S-a născut la Budeneț. A scris cândva despre ea comentatorul sportiv Gheorghe Mazurașu, în presa ucraineană. Ar fi bine să se scrie despre slăvita noastră conațională și în presa românească din ținut”, ni s-a adresat nouă, ziariștilor, fostul profesor de educație fizică, Dragoș Ionuț.
Viorica Viscopoleanu, născută Belmega, a îndrăgit sportul încă din copilărie, practicând gimnastica și voleiul, dar a înregistrat performanțe la sărituri în lungime. La Clubul Sportiv al Armatei „Steaua” București, l-a avut ca antrenor pe Ion Soter. Anul ei de glorie a fost 1968, când a cucerit titlul olimpic la Jocurile Olimpice din Mexico City cu un nou record mondial, olimpic, european și balcanic, după ce la ediția precedentă a Jocurilor Olimpice la Tokyo, în 1964, ocupase locul 5. A rămas dezamăgită și era pe cât să părăsească sportul.
Puterea cu care și-a învins supărarea și sacrificiile pe care le-a făcut după Olimpiada de la Tokyo 1964 au fost răsplătite din plin în Mexic, dar nu fără emoții. Cu o săptămână înainte de calificări, s-a accidentat la un genunchi și participarea sa în finală era pusă sub semnul întrebării. „În calificări am simţit dureri la piciorul de bătaie. Am făcut tratamente în satul olimpic, aşa am putut să particip”. Sfătuită de antrenorul său să facă doar o singură săritură foarte bună pentru a-și proteja piciorul, Viorica Viscopoleanu a intrat concentrată în lupta pentru medalii. „Mergând spre stadion, mă uitam după numere de maşină. Văd o maşină în faţă. Chiar 6-81. Zic: „Uite! Vezi numărul acela? Atât voi sări eu”. Am ajuns la stadion, am aşteptat să sară celelalte fete, apoi mi-a venit rândul, am sărit hotărâtă să nu fac decât o săritură, a apărut pe tabelă 6,82: record mondial, record olimpic, record al stadionului”, a rememorat Viorica Viscopoleanu.
Scriitoarea Horia Alexandrescu, în cartea sa „Aur olimpic românesc” a descris primii ani de viață ai celei care avea să devină campioană olimpică: „S-a născut la 8 august 1939 în ținuturile de basm ale Bucovinei, dar fetița aceea firavă n-a avut nici când și nici cum să-și petreacă clipele de copilărie prin poieni scăldate de soare. Anii grei ai războiului și pierderea timpurie a părinților au obligat-o să vină la București, lângă bunicii care aveau să-i fie mamă și tată, crescând-o cu blândețe și bunătate, dar în sărăcia și nevoile acelor vremuri. O păpușă de cârpă, o casă rece, scuturată din temelii de suflul bombardamentelor, o străduță întunecoasă și o farfurie de pământ – mereu aceeași – sunt amintirile din copilările ale Vioricăi”.
Ambiţioasă din fire, a avut curajul să participe la un concurs atletic, la şcoală, deşi nu cântărea mai mult de 47 de kilograme. „Cum pot eu să te înscriu în concurs când pe tine te dă vântul jos?!”, i-a spus, în glumă, profesoara Grozescu atunci când Viorica s-a încumetat să se înscrie. A câştigat alergarea şi a fost remarcată de antrenorul Ion Vintilă. Legitimată mai întâi la Flamura Roşie, a trecut mai apoi pe la CFR Cluj, „Rapid” şi, în cele din urmă, a ajuns la „Steaua”. Talentată, a concurat nu numai la lungime, ci şi în probele de garduri, la ştafetă, dar şi la pentatlon. Cele mai bune rezultate le-a obţinut însă în prima probă, mai ales în perioada în care a fost antrenată de Octavian Viscopoleanu, cel care i-a devenit şi soţ, se menționează într-un articol din „Adevărul”.
În anul 1969 Viorica Viscopoleanu a devenit vicecampioană europeană la Campionatul de la Atena. La Campionatul European în sală din 1970 de la Viena a câștigat medalia de aur cu o diferență de doar 1 cm față de a doua clasată, nemțoaica Heide Rosendahl. În anul 1971 a obținut medalia de bronz la Campionatul European în sală de la Sofia. La a treia participare olimpică (1972) românca a ocupat locul 7.
„Mi-au promis cei de la Partid, în frunte cu Ceauşescu, că-mi dau o maşină, un „Fiat”, pentru că am luat aurul olimpic şi am făcut şi record mondial. Chiar şi pe scara avionului, la întoarcere, tot aşa ni s-a spus, mă întrebau dacă ştiu să șofez. Până la urmă, nu am primit nici măcar o roată de maşină”, şi-a reamintit fosta campioană, care s-a retras din sport în 1976. La încheierea carierei de sportivă a rămas la „Steaua”, unde a lucrat ca antrenor.
În 2024, cu prilejul împlinirii a 110 ani de participare a României la Jocurile Olimpice, Viorica Viscopoleanu și Dan Grecu au primit „Colanul de Aur”, cea mai înaltă distincție a forului olimpic.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com