La 2 martie 1716, cu 305 ani în urmă, apare lucrarea lui Dimitrie Cantemir „Descrierea Moldovei” („Descriptio Moldaviae”), prima monografie geografică la români, scrisă în limba latină, la cererea Academiei din Berlin. Lucrarea este însoțită de prima hartă a Moldovei.
La 11 iunie 1714 fostul domnitor al Moldovei, Dimitrie Cantemir, a devenit membru de onoare al Academiei din Berlin, care îi ceru să scrie o monografie despre geografia, istoria, religia și limba poporului român. Așa a apărut în latină „Descrierea Moldovei”, care a fost publicată în traducere germană 53 de ani mai târziu. În 1789 a fost editată în limba rusă. Traducerea românească a „Descrierii Moldovei” a apărut la un secol de la moartea autorului ei, Dimitrie Cantemir. Ea a fost tipărită în 1825 la Mănăstirea Neamț sub titlul „Scrisoarea Moldovei”.
„Descrierea Moldovei”, una dintre cărțile fundamentale ale spiritualității și civilizației românești multiseculare a fost, începând din secolul XVIII, antrenată în circuitul de valori ale științei și culturii europene, devenind o operă reprezentativă nu doar a culturii romanești, ci și a celei europene, mai ales drept una dintre proeminentele lucrări științifice cu conținut descriptiv-geografic (enciclopedice) din prima jumătate a secolului al XVIII-lea. Pentru oamenii de știință de azi „Descrierea Moldovei” este valabilă ca informație științifică pentru epoca în care a trăit autorul, în care a cunoscut ca domn viața socială și organizarea politică a țării.
Lucrarea prezintă interes nu numai pentru descrierea geografică sau politică bine documentată, ci și pentru observațiile etnografice și folclorice. Dimitrie Cantemir a fost primul cărturar român care a cuprins în sfera cercetărilor sale etnografia și folclorul.
Ca model pentru întocmirea scrierii sale, Dimitrie Cantemir a folosit lucrări ale unor cronicari polonezi şi ale unor geografi greci. Pentru diverse date el recurge la letopiseţul lui Grigore Ureche, la letopiseţul lui Miron Costin, la cărți rusești, la geografi şi istorici din vechime precum Ptolomeu, Strobon, Eutropius, Ammian Marcelin, Niketas Choniates. Dimitrie Cantemir citise lucrarea „De neamul moldovenilor” de Miron Costin, precum şi scrierile acestuia în limba poloneză despre geografia şi istoria Țărilor Române.
Ca izvoare, modele și îndemnuri pentru scrierea acestei cărți, autorul se sprijină în primul rând pe școala cronicarilor moldoveni și munteni, care se ridicase peste treapta analisticii și ajunsese la o concepție clară despre originile neamului românesc și despre istoria țărilor române. De asemenea, modelele sale de inspirație, ideile sale științifice și metoda lui trebuie căutate în literatura științifică a vremii, nu numai la cronicarii români, Dimitrie Cantemir fiind un om de cultură europeană. Astfel, el are ca model profesori de la Școala Patriarhiei din Constantinopol, geografi-istorici din Grecia, Polonia și Rusia și, mai ales, savanți germani stabiliți în Rusia, prin intermediul cărora intra în contact cu Academia din Berlin, al cărei membru devine și la al cărei îndemn scrie această lucrare. Un alt izvor important pentru realizarea acestei cărți au fost cunoștințele proprii și cele ale moldovenilor care îl însoțeau în Rusia. Dimitrie Cantemir a avut la îndemână multe cărți din bibliotecile din Rusia, pe care nu le-ar fi putut avea în Moldova, una din cele mai importante fiind Sinopsisul istoriilor rusești de la Kiev, tipărit în acest oraș la 1674.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com