V-ați dat bine seama că e vorba de mereu neostenitul și neobositul domn Ioan Ițco. Ne spune tot mai des în ultima vreme că deja de 50 de ani, dintre cei 75 pe care i-a marcat în acest an, vine la Cernăuți. Am uneori impresia că cunoaște mai bine orașul de pe Prut, ca unii dintre locuitorii lui. Așadar, Ioan Ițco. Bucovineanul îndrăgostit de Bucovina, atașat în mod deosebit de orașul Cernăuți. Pus mereu pe glume și cu bună dispoziție. Oricât de greu ți-ar fi pe suflet, orice tristețe sau nemulțumire ai avea, aflându-te în preajma domnului Ițco, uiți de toate și zâmbești. E omul care știe să-ți dăruiască și pe câteva clipe o dispoziție de sărbătoare.
Ca și fiecare dintre noi, are și el problemele și greutățile sale, dar știe cum să le depășească, cum să le învingă și cu fruntea sus să meargă mai departe.
Îl știu de mai mult timp, și sincer vorbind, admir curajul și felul său de a fi. Mai ales în aceste timpuri grele când avem atâta nevoie de ceva pozitiv în viața noastră. Iar omul, activistul, profesorul, bucovineanul Ioan Ițco știe și poate împărtăși din arsenalul dispoziției sale și celor din jurul său. Ne-am cunoscut și i-am apreciat calitățile morale mai ales în timpul vizitei la Iași pe care am efectuat-o astă primăvară cu un grup de intelectuali din regiunea Cernăuți. Dar și până atunci am avut ocazia de nenumărate ori să-l văd și să-i ascult glumele, vorbele de duh, dar și vocea-i melodioasă la scurtele noastre întâlniri.
Ideea domniei sale, susținută și de domnul Nicolae Haucă din Cernăuți, în privința creării formidabilei Galerii a oamenilor de vază, atât din sudul, cât și din nordul Bucovinei, este extraordinară. Nemaivorbind de contribuția sa adusă la dezvoltarea turismului în Bucovina, prezentări și lansări de carte, întâlniri cu oameni de vază, vizitarea unor locuri de o frumuseţe rară, relatările și relatările sale, totul are o importanță deosebită și lasă impresii de neuitat.
Îi mulțumim că este în preajma noastră, că ne dăruie atâtea momente deosebite, că este susținut și apreciat, că este așa cum poate fi doar el, omul și patriotul Ioan Ițco.
Îl așteptăm și îl invităm cu drag la toate manifestările noastre de suflet. Atunci când domnia sa este prezent, parcă și ziua este mai frumoasă.
În anul dumneavoastră jubiliar primiți din partea mea și a tuturor bucovinenilor cele mai sincere urări de pace, sănătate, succese, noi realizări, vise împlinite și fie ca bunul Dumnezeu să vă aibă în paza sa mereu. Să ne trăiți întru mulți ani, domnule profesor Ioan Ițco!
Eleonora SCHIPOR
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com