Dragă mămică! Îţi scriu această scrisoare ţie, acolo unde eşti, undeva departe de mine, în ceruri, sus, unde ai plecat tare demult…
M-ai lăsat, măicuţă, tare-tare mi- cuţă, necăjită, flămândă şi desculţă. Eram micuţă şi nu înţelegeam, tot mereu te aşteptam eu şi surioara mea. Aveam cea mai mare nevo- ie de dumneata. Dar tu, mamă, ai plecat şi de noi ai uitat. Mamă, noi mereu te aşteptam şi nimic nu-nţele- geam, căci, mamă, ai plecat departe de unde nimeni nu se mai întoarce. Noi încet-încet creşteam şi tot me- reu te aşteptam şi în jur ne uitam poate vei veni, mamă, de undeva, căci aveam mare dorinţă de mata. Dar tu, mamă, ai plecat şi pe noi neai lăsat. Şi-aşa timpul a trecut şi noi mari am crescut. Copilăria era tristă, căci nu era cu noi a noastră măicu- ţă. Era alta, străină, şi cam nu prea bună; mereu cu tata se petreceau şi de noi cam uitau. Şi aşa noi am crescut, căci de noi Domnul grijă a avut. Şi când am devenit mare, fie- care şi-a ales a lui cale, dar pe tine, mamă, noi tot te-am aşteptat…
Jumătate de viaţă a trecut, de toate am pătimit, şi pe tine, mamă, te-am dorit. Să ştii, mămica mea, că mereu te voi aştepta, până-n ultima zi din viaţa mea. Şi când timpul îmi va veni, atunci, mamă, ne vom întâlni acolo, în cer, sus, căci am, mămică, multe de spus. Atunci vom fi împreună pe veci, dar până atunci te aştept, aştept întâlnirea noastră, pe care am dorit-o o viaţă. În veci împreună vom fi şi nicicând nu ne vom despărţi. Dar până atunci, măicuţa mea, eu zi şi noapte te voi aştepta!
Dragi copii, stimaţi şi păstraţi părinţii, căci ei sunt cea mai mare co- moară în viaţă.
Ştefania AXANI s. Mahala