Din topul ştirilor  

16 10 2020 LC site TOP 2

Pentru prima dată în Bucovina chirurgii de la Spitalul Clinic Regional din Cernăuţi, împreună cu colegii de la Institutul Naţional de Chirurgie Cardiovasculară „M. Amosov”, au efectuat o operaţie deschisă la inimă. Pacientei în vârstă de 42 de ani i-au corectat valva mitrală la inimă. Pentru aceasta medicii au trebuit să-i oprească inima şi s-o conecteze pe femeie la aparatul pentru circuitul artificial al sângelui. După înlăturarea acestui defect din născare, inima pacientei va funcţiona normal. Regiunea Cernăuţi este una din puţinele regiuni din Ucraina, unde până în prezent nu au fost efectuate operaţii la inimă. Directorul Departamentului de Ocrotire a Sănătăţii din cadrul ARS Cernăuţi, Oleg Ciornyi, a declarat că ziua de astăzi poate fi considerată începutul cardio-chirurgiei în Bucovina.

În decursul zilei de 16 octombrie la Spitalul Clinic Regional a fost efectuată încă o intervenţie chirurgicală cardiologică. Pacientă a fost o femeie în vârstă de 51 de ani.

***

La 16 octombrie, în Comunitatea Teritorial Unită Mămăliga, ca beneficiară la două proiecte de colaborare transfrontalieră, finanţate de UE, a avut loc conferinţa online „Mişcarea de voluntari în chestiunile situaţiilor de urgenţă: de la mic la mare” cu partenerii de la Inspecţia pentru situaţiile de urgenţă „Nicolae Iorga” din Botoşani, România. După cum a notat pe contul său de pe Facebook primarul Comunităţii, Arcadie Şova, din partea ucraineană la conferinţă au participat elevii din clasele superioare de la Şcoala medie din Mămăliga, împreună cu directorul şcolii Ghenadie Ioniţoi şi directorul-adjunct Dina Tanas, reprezentanţi ai Comunităţii Teritorial Unite. Iar din partea română – Vasile Dohotariu, reprezentantul Inspecţiei pentru situaţiile de urgenţă „Nicolae Iorga” din oraşul Botoşani. Scopul principal al conferinţei a fost transmiterea experienţei mişcării de voluntari referitoare la situaţiile de urgenţă din România elevilor din Ucraina.

***

La 16 octombrie a fost marcată Ziua Mondială a Pâinii, iniţiată de Uniunea Internaţională a Brutarilor în 2001. Cu acest prilej, la Complexul Instructiv-Educativ din Berestea, raionul Noua Suliţă, a fost organizată o acţiune extraşcolară. Elevii au pregătit o expoziţie de copturi: pâine, colaci, franzele, hulubi, crăciunei şi biscuiţi, au recitat poezii şi au interpretat cântece despre pâine, a comunicat directoarea acestei instituţii de învăţământ, Ludmila Scripnic.

***

În lume au loc schimbări climatice ireversibile. În ultimii o sută de ani, din 1901 şi până în 2010, nivelul oceanului s-a ridicat cu 19 centimetri. Dacă acest proces va continua, sub apă vor nimeri regiuni întregi.

În rezultatul schimbărilor climatice, în Ucraina vor fi inundate o parte din litoralul Mării Negre şi Mării Azov. Se presupune că raioanele Ismail şi Vilkove din regiunea Odesa vor fi acoperite cu apă. Specialiştii mai presupun că zonele climaterice din Ucraina vor înainta spre nord, cauzând fenomene meteorologice extremale, cu furtuni puternice şi uragane.

„Libertatea Cuvântului” – www. lyberti.com

 

Добавить комментарий