În regiunea noastră, la instituţiile comunale de ocrotire a sănătăţii este o lipsă de 47 de medici şi de 30 de surori medicale, inclusiv 5 medici şi 3 surori medicale pentru acordarea asistenţei medicale bolnavilor de COVID-19, a comunicat UNN cu referire la Serviciul de presă al ARS Cernăuţi. Şi aceasta în situaţia când regiunea Cernăuţi este unul dintre antiliderii extinderii îmbolnăvirilor de coronavirus. În data de 26 octombrie în regiune a fost înregistrat cel mai înalt indice al îmbolnăvirilor de coronavirus – 360 de cazuri la 100 mii de populaţie.
***
Potrivit datelor guvernamentale, în decursul anilor 2014-2020 ONU a acordat populaţiei din Donbas ajutor umanitar în suma de peste 500 milioane dolari. În conformitate cu planul de reacţionare umanitară pe anul 2020 se prevede un ajutor umanitar pentru două milioane de cetăţeni, care au avut de suferit în urma acţiunilor de luptă. Până acum au fost colectate în acest scop 82 milioane dolari.
***
După nivelul veniturilor pe cap de locuitor Ucraina se numără printre outsiderii mondiali. Cetăţenii noştri câştigă în medie pe an 3.424 de dolari. Acest indice a fost citat în raportul Fondului Monetar Internaţional privind starea economiei mondiale în luna octombrie curent. În acelaşi timp, venitul mediu al estonienilor este de 22.985 de dolari, al polonezilor – de 15.303 dolari, al ruşilor – de circa 10 mii de dolari, al kazahilor – de 9 mii dolari, al belaruşilor – de 6.133 de dolari. Chiar şi în Vietnam şi Republica Moldova, ţări în care economia până nu de mult era în stare deplorabilă, veniturile sunt mai mari decât în Ucraina. Cetăţenii Moldovei câştigă cu o mie de dolari mai mult decât ucraineni.
***
În fiecare sâmbătă, la ora 17:30, la începutul străzii Olga Kobyleanska din Cernăuţi va avea loc acţiunea teatralizată „Iluminarea străzii Domneşti” – de aprindere a felinarului. Cu acest scop la începutul străzii a fost fixat un felinar confecţionat de meşterii fierari. În sunetele melodiei, persoanele participante la această acţiune teatralizată vor ieşi din sediul Primăriei cu scări în mâini şi vor aprinde felinarul, dând semnal pentru iluminarea întregii străzi. Tradiţia a fost iniţiată în anul curent de Consiliul orăşenesc.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com