În 148 de instituţii de învăţământ din regiune, ceea ce constituie 38 la sută din numărul lor total, procesul de învăţământ se desfăşoară în mod normal, în 209 de instituţii (54 la sută) se menţine încă forma de învăţământ la distanţă şi numai în 30 de şcoli se practică ambele forme, a comunicat Departamentul Învăţământ şi Ştiinţă din cadrul ARS Cernăuţi.
Din cele 382 de instituţii preşcolare funcţionează 361 (94,5 la sută), ele fiind frecventate de 15.730 de copii.
Potrivit situaţiei din 7 decembrie, de coronavirus erau bolnavi 57 de elevi, 84 de pedagogi şi 24 de lucrători tehnici. La autoizolare se aflau 395 de elevi. În instituţiile preşcolare s-au îmbolnăvit 8 copii, 56 de pedagogi şi 43 de lucrători tehnici.
***
La 7 decembrie a fost marcată Ziua mondială a broboadei ucrainene. Este una dintre cele mai tinere sărbători, căci a fost introdusă în calendar abia anul trecut. Datorită diasporei ucrainene, ea a devenit o sărbătoare mondială. Este marcată în deosebi în Spania, Canada şi SUA.
Broboada ca şi cămaşa brodată (ia ucraineană) sunt „documentul naţional-spiritual” al femeii din Ucraina. Cu această ocazie, la Casa de folclor din suburbia Roşa Stâncă a Cernăuţiului, animatoarea vieţii culturale, Elvira Maraşciuc, a organizat o expoziţie de broboade ale bucovinencelor.
***
Inundaţiile din luna iunie a anului curent au rupt digul de la iazurile din Ciortoria, iar Ceremuşul şi-a schimbat albia şi a început să curgă în locul unde se aflau aceste iazuri şi unde iernau circa 200 de lebede. Rezervaţia ornitologică de însemnătate locală „Ciortoria” poate să dispară, scrie ediţia Chiţmani.Sity. Însă în luna noiembrie au început lucrările de restabilire a digului pe râul Ceremuş, lângă satul Ciortoria. Lucrările, valoarea cărora se cifrează la 10 milioane grivne, sunt executate de Coloana mecanizată mobilă nr. 76 din Cernăuţi. Ele vor dura până la sfârşitul anului, ca aceste frumoase şi graţioase păsări să nu părăsească locul tradiţional de iernare.
***
În oraşul Noxvill (statul Tennesi) din SUA a avut loc o adevărată minune. În una din clinicele oraşului a apărut pe lume o fetiţă, care a aşteptat naşterea sa timp de 27 de ani, scrie Google News, cu referire la BBC. Molli Gibson a văzut lumina zilei în octombrie anul acesta, însă pentru naşterea ei au trebuit să treacă 27 de ani. Embrionul din care ea s-a născut a fost îngheţat în octombrie 1992. În februarie 2020 soţii Tina şi Ben Gibson au hotărât să fie părinţii ei. Molli a stabilit un record mondial – nici un embrion din lume nu s-a aflat în stare îngheţată atâta timp. Până la ea recordul a aparţinut surorii sale mai mari, Emma. „Suntem în al nouălea cer de fericire. Dacă cineva, cu cinci ani în urmă, mi-ar fi spus că o să am nu o fiică, ci două, nu l-aş fi crezut”, a declarat Tina Gibson, care are în prezent 29 de ani.
Ea cu soţul nu au putut să aibă copil mult timp, şi fericirea le-a surâs după ce ei au privit la televizor un subiect despre implementarea embrionului în stare îngheţată.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com