Dmytro Kuleba: „Să ne folosim de ultima şansă pentru a-l opri pe Putin”

23 02 2022 INFO 1

Ministrul de Externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba, la şedinţa Adunării Generale a ONU de la New York a declarat că un război la scară largă în Ucraina va însemna sfârşitul ordinii mondiale, care a existat până în prezent, comunică „Evropeiska pravda”. „Dacă Rusia nu va primi acum un răspuns drastic, rapid şi ferm, aceasta va însemna că sistemul de securitate internaţional  şi instituţiile internaţionale au dat faliment total, or, ele sunt chemate să menţină ordinea de securitate globală”, a subliniat Kuleba, accentuând că Putin nu se va opri numai la Ucraina.  „Dacă  un membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU va reuşi să încalce mai toate regulile, aceasta îi va încuraja pe alţi membri şi ei îi vor urma exemplul. În prezent el încearcă să demonstreze că Organizaţia Naţiunilor Unite este slabă, nehotărâtă şi incapabilă să apere principiile sale de bază”, a declarat ministrul ucrainean şi a opinat că Putin consideră ONU drept o nouă Ligă a Naţiunilor. „Trebuie să-i refuzăm Rusiei ceea ce doreşte ea. Dacă Organizaţia Naţiunilor Unite va face acum o întorsătură radicală pentru a deveni un actor puternic şi cu iniţiativă, care nu se va teme să întreprindă acţiuni hotărâtoare şi să-şi folosească toate puterile, sunt ferm convins că Rusia se va opri”, a relevat Dmytro Kuleba. „Noi trebuie să ne folosim de această ultimă şansă pentru acţiuni şi pentru a-l opri pe Putin, acolo unde el este acum. Este clar că el de la singur nu se va opri”, a declarat şeful diplomaţiei ucrainene.

„Libertatea Cuvântului” www.lyberti.com

Добавить комментарий