Dodon a declarat că Transnistria are două opțiuni

Contrabanda_transnistria_1

Președintele Republicii Moldova susţine că anul 2019-2020 va fi perioada când trebuie soluţionată problema transnistreană. Dodon se arată optimist că socialiştii vor reuşi victoria la parlamentarele următoare, după care se va realiza inclusiv şi reintregirea ţării prin formarea unei federaţii. Şeful statului vecin afirmă că, în pofida faptului că administraţia de la Tiraspol vorbeşte expres doar despre independenţa regiunii, excluzând din calcul şi alte variante posibile de soluţionare a conflictului, există doar două opţiuni pentru viitorul Transnistriei.

„Să nu se supere ei (cei din stânga Nistrului), dar Transnistria are două opţiuni: Fie intră în componenţa Ucrainei ca parte a regiunii Odesa, fără să aibă vreun drept, fără a fi autonomie pe care nimeni nu le o va da. Fie să ocupe un loc demn, dar eu deschis vorbesc despre federalizare cu păstrarea a ceea ce există acum, în cadrul unei Moldove integre”, a declarat Igor Dodon pentru AIF.ru, citat de adevărul.

În alt context, Dodon a mai precizat că doar datorită lui nu are încă loc un război pe Nistru şi Moldova nu aderă la NATO: „Toate aceste încercări eu le-am blocat şi voi continua să le blochez”.

Totodată, aşa-numitul preşedinte al Transnistriei, Vadim Krasnoselskii, îndeamnă Chișinăul să evite problemele politice şi să treacă la soluţionarea celor social-economice în relaţiile cu malul stâng al Nistrului. Pentru a fi gata de un dialog politic în opinia lui Krasnoselskii Chișinăul trebuie să modifice Constituţia țării și în cele din urmă să recunoască limba rusă şi cea ucraineană — drept limbi oficiale, la egalitate cu limba română, care de fapt trebuie înlocuită cu cea moldovenească.

Добавить комментарий