Dodon doreşte schimbarea ambasadorului Republicii Moldova în România

dodon-cere-deschiderea-a-159-sectii-de-votare-in-rusia--pentru-prezidentiale-22182

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a solicitat guvernului iniţierea procedurii de suspendare din funcţie a ambasadorului republicii în România, Mihai Gribincea, informează luni Radio Chişinău şi Deschide.md.

Decizia survine după ce Mihai Gribincea a declarat, în cadrul unei emisiuni, că decretul lui Igor Dodon privind retragerea cetăţeniei lui Traian Băsescu ar putea fi declarat neconstituţional.

În anunţul postat pe Facebook, purtătorul de cuvânt al şefului statului, Ion Ceban, afirmă că declaraţiile făcute de diplomatul Gribincea în emisiunea respectivă sunt contrare intereselor naţionale ale Republicii Moldova.

„Reiterăm faptul că nici un reprezentant al misiunilor diplomatice ale Republicii Moldova nu are competenţe de a-şi exprima părerea referitor la legalitatea actelor emise de preşedinte în acest sens, luând în considerare faptul că acordarea şi retragerea cetăţeniei este de competenţa exclusivă a preşedintelui Republicii Moldova”, scrie Ceban.

Ambasadorul Mihai Gribincea a declarat într-o emisiune la Digi24, în urmă cu o săptămână, că disputa din jurul cetăţeniei moldoveneşti a fostului preşedinte al României, Traian Băsescu, nu poate zdruncina ansamblul relaţiilor bilaterale dintre România şi Republica Moldova. Gribincea a declarat atunci că experţi în domeniu spun că şansele ca acest decret să fie considerat anticonstituţional sunt foarte mari.

Chiar a doua zi după emisiune, Dodon a atenţionat că va cere revocarea din funcţie a lui Mihai Gribincea.

Добавить комментарий