Donald Trump a comentat atacurile din Franța și Germania: “Este vina lor”

Republican presidential candidate Donald Trump speaks during a campaign stop in Council Bluffs, Iowa, Tuesday, Dec. 29, 2015. (AP Photo/Nati Harnik)

Donald Trump a făcut noi afirmații controversate, de această dată despre atacurile din Franța și Germania. Candidatul republican la alegerile prezidențiale din SUA a afirmat că cele două țări “sunt total compromise de terorism”, deoarece “au lăsat oamenii să intre”, relatează The Telegraph. Donald Trump a declarat că, dacă va câștiga alegerile, ar putea retrage Statele Unite din Organizația Mondială a Comerțului. „Vom renegocia sau vom ieși. Aceste acorduri comerciale sunt un dezastru. Organizația Mondială a Comerțului este un dezastru”, a declarat candidatul republican la alegerile prezidențiale din SUA. Întrebat dacă acest „control extrem” ar putea duce la nepermiterea accesului pentru „mulți oameni din afară”, Trump a răspuns „poate ajungem în acel punct”. “De ce avem sinucideri? Avem probleme în Germania și în Franța. E vina lor, deoarece au lăsat oameni să vină pe teritoriul lor”, a mai afirmat Donald Trump. Miliardarul a stârnit un adevărat scandal în decembrie când a propus ca musulmanii să nu aibă acces în Statele Unite, după atacul terorist de la San Bernardino, California.

Добавить комментарий