Astfel spectacolul „Dosarele Siberiei” va fi jucat pe data de 8 octombrie la Cernăuți, iar pe data de 9 octombrie în satul Horbova, comuna Ostrița a ținutului Herța.
Turneul este posibil datorită sprijinulului oferit de Ambasadei SUA în Republica Moldova. Evenimentul este organizat în cadrul Zilelor Europei ale Patrimoniului, cu sprijinul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării și sprijinul financiar al Consiliului Europei.
Spectacolul pornește de la memoriile Ecaterinei Chele, ale Margaretei Cemârtan-Spânu și ale lui Ion Moraru, basarabeni care au rezistat în Siberia și odată reveniţi acasă, povestesc calvarul îndurat ani de zile.