Doza de sănătate. Remedii naturiste pentru curăţarea vaselor de sânge și arterelor

00 Curăţarea vaselor de sânge

Odată cu vârsta, mulți oameni încep noaptea să aibă senzația neplăcută de amorțeală la degetele de la mâini și picioare. De regulă, acest semn indică dezvoltarea aterosclerozei vaselor de sânge. Ateroscleroza este una dintre cele mai grave boli de inimă: pereții vaselor de sânge se îngroașă și depunerile de colesterol se formează în locuri de deteriorare a vaselor. Această boală poate provoca infarct miocardic, angină pectorală sau accident vascular cerebral.

Pentru a preveni această boală gravă, trebuie să avem  grijă de vasele de sânge înainte ca problemele să apară. Este important să urmăm o dietă și să nu facem abuz de alimente cu un conținut ridicat de colesterol. Iată câteva remedii naturiste pentru curățarea vaselor de sânge:

Jeleu de semințe de in.  Pentru a pregăti acest remediu, e nevoie de o treime dintr-un pahar de semințe de in și 1 litru de apă. Se pun semințele în apă seara, iar dimineaţa amestecul se pune pe foc până ajunge la punctul de fierbere, după care  se ţin într-o baie de apă timp de 2 ore.  Dimineața următoare se  strecoară și se transferă într-un borcan de sticlă cu capac. Se obțin în jur de 850 ml de lichid de tip jeleu. În primele 5 zile se consumă un sfert de cană dimineața pe stomacul gol și seara înainte de masă.

Acizii grași omega-3 din semințele de in au capacitatea de a normaliza tensiunea arterială, de a preveni pierderea elasticității arterelor și de a reduce depunerea de colesterol pe pereții arterelor cu aproape 75%.

Măsline și nuci. Pentru a prepara acest remediu, 1,5 kg de miez de nuci și jumătate de kilogram de măsline se dau prin mașina de tocat carne. Se consumă zilnic câte 1 lingură și se păstrează amestecul la frigider. Se recomandă un tratament de 2 luni.

Tinctură de usturoi și lămâie.  Se toacă mărunt 10 căței de usturoi și 1 lămâie și se amestecă cu un  pahar de apă fiartă. Se lasă amestecul deoparte timp de 3 zile. Se recomandă câte 1 lingură de 1-2 ori pe zi, timp de 1 lună. Se păstrează amestecul într-un loc ferit de lumină și căldură. Lămâile, fiind un antioxidant excelent, au capacitatea de a proteja vasele de sânge,  iar usturoiul conține compuși de sulf care inhibă dezvoltarea aterosclerozei.

Miere și scorțișoară. Pentru a pregăti acest remediu, e nevoie de 2-3 linguri de miere, 25 grame de scorțișoară și 500 ml de apă caldă fiartă. Se amestecă toate ingredientele şi se lasă la răcit. Se recomandă câte o jumătate de pahar, dimineața și seara, într-o cură de 1 lună.

Ceai din ierburi.  Pentru a prepara acest remediu, se ia câte 1 linguriță de coada-șoricelului, mușețel, muguri de mesteacăn și siminoc. Se amestecă și se pune 1 lingură din aceste ierburi în 500 ml de apă clocotită. Se lasă la infuzat timp de 20 de minute, apoi se strecoară printr-un tifon. Se bea câte 1 cană de ceai dimineața și seara, cu 20 de minute înainte de mese, într-un tratament de 2 săptămâni.

Întărirea vaselor de sânge – Măsuri de prevenție

Alimente benefice: semințe și nuci, preparate din ficat, fasole, pește. Aceste alimente au un conținut bogat de vitamina A și E, respectiv seleniu, substanțe care au capacitatea de a îmbunătăți elasticitatea vaselor de sânge. De asemenea, se anticipează fragilitatea lor de către acizii grași omega-3 și omega-6 care contribuie la eliminarea toxinelor din organism (majoritatea acizilor se găsesc în peștii de mare).

Alimente contraindicate: cârnați, sosuri preparate industrial, produse de cofetărie, produse cu un conținut ridicat de zahăr.  Aceste alimente cauzează inflamații în vase și le crește fragilitatea, astfel organismul este forțat să diminueze aportul de sânge.

Activitate fizică.  Exercițiile fizice ard grăsimile și scad și colesterolul prin reglarea metabolismului grăsimilor din organism.  Astfel, o inimă antrenată se uzează mult mai încet, fiind capabilă și să pompeze mai mult sânge. Se antrenează și vasele, pereții lor devin mai elastici și astfel mai durabili, lucru care reduce considerabil riscul de depuneri de colesterol. (Sursa – kiloCalorii)

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий