Doza de sănătate  – Tratament cu miere și usturoi pentru ficat

0 Miere cu usturoi

Acest tratament cu miere și usturoi reprezintă o modalitate excelentă de a îmbunătăți sănătatea ficatului. Este un antibiotic natural, bogat în vitamine și antioxidanți, ajutând la regenerarea și detoxifierea ficatului.

Este important să se folosească o miere cât mai pură și ecologică. Acest remediu simplu, dar uimitor, de usturoi și miere creează un echilibru intern care purifică întregul organism și întărește sistemul imunitar. Se recomandă să se consume o lingură pe zi din acest tratament pentru a vedea rezultatele în numai o săptămână.

Un lucru important de reținut este faptul că sănătatea ficatului joacă un mare rol în bunăstarea zilnică. Obiceiurile dăunătoare, cum ar fi fumatul, o dietă nesănătoasă și sedentarismul afectează în mod negativ acest organ.

Dacă în anumite zile simți corpul umflat, lipsa de energie, un gust rău în gură sau o digestie foarte greoaie, aceste simptome indică faptul că ficatul este plin de toxine și nu poate să le elimine în mod eficient.

Un ficat sănătos stimulează circulația corespunzătoare a sângelui. În plus, acesta elimină toxinele care se acumulează în corp de-a lungul timpului. Pentru a sprijini această detoxifiere naturală, este necesar să   consumăm multe lichide.

Ficatul are nevoie și de cantități considerabile de vitamina C. Acești antioxidanți ajută la regenerarea țesuturilor și la optimizarea funcțiilor hepatice. Pentru a avea un ficat sănătos, se cere o dietă naturală, fără alimente procesate și ingrediente precum făina și zahărul.

Mierea și usturoiul sunt două opțiuni minunate care ajută la buna funcționare a ficatului.

Beneficiile tratamentului cu miere ecologică pentru ficat. Mierea de albine este un aliment foarte sănătos. Este bogată în glucoză, minerale, antioxidanți și vitamine, fiind una dintre cele mai bune alegeri pentru a menține ficatul sănătos. Mierea este un antibiotic natural care combate inflamațiile. Acest beneficiu se datorează prezenței unui compus numit inhibină, o substanță cu proprietăți antimicrobiene.

Mierea este un agent detoxifiant natural care întărește țesuturile hepatice și stimulează regenerarea ficatului în cazul persoanelor care suferă de steatoză hepatică (ficat gras).

Beneficiile usturoiului pentru sănătatea ficatului.  Usturoiul conține un compus numit alicină, un puternic antioxidant, antibiotic și antifungic – toate aceste proprietăți fiind extrem de benefice pentru ficat. Multe persoane obișnuiesc să consume usturoi simplu pe stomacul gol. Dar e mai bine de folosit această combinație delicioasă de usturoi cu miere. Usturoiul este un inamic al agenților patogeni care atacă ficatul, ajutând de asemenea la eliminarea toxinelor ajunse la un nivel foarte ridicat.  Metaboliții, aminoacizii și proteinele din compoziția sa întăresc ficatul, îmbunătățesc digestia și scad nivelul de colesterol rău (LDL).

Mod de preparare.  E nevoie de o sticlă sau un borcan de sticlă, 1 căciulie de usturoi, o cantitate suficientă de miere pentru a umple recipientul de sticlă ales.

Se curăţă cățeii de usturoi, se taie în jumătate  sau mai mărunt. În acest fel beneficiile terapeutice ale usturoiului vor fi absorbite în miere.  Usturoiul se pune în vasul de sticlă şi se toarnă încet mierea. Atenţie să nu se formeze bule și să se acopere în totalitate usturoiul. Se înlătură toate golurile de aer cu o lingură. Se închide vasul ermetic şi se lasă deoparte timp de o săptămână. După încheierea acestui interval, remediul este gata de a fi consumat.

Consumând  câte o lingură pe zi din acest remediu cu miere și usturoi, se va îmbunătăți sănătatea ficatului și a întregului organism.

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий