„DRUMUL SPRE GOLGOTA” DE  ILIE POPESCU – „CARTE  REVELATOARE ÎN MODESTIA EI”

6 10 2022 F 6

Simbolul Golgotei evanghelice, în ultimele câteva decenii, după ce au fost deschise fondurile secrete ale arhivelor, este folosit foarte des pentru a reda mai profund chinurile de mucenici ale victimelor regimului totalitar sovietic. „Drumul spre Golgota” – aşa şi-a întitulat cartea autobiografică profesorul universitar Ilie Popescu, fost deportat din satul său Pătrăuţii de Jos de la poalele Carpaţilor şi de lângă cursul lin al Siretului, în stepele Kazahstanului.   „Golgota” este denumirea Societăţii regionale Cernăuţi a românilor – foşti deportaţi.  Cofondatorul ei, Ilie Popescu,  îndeplineşte de mai mulţi ani şi îndatoririle de preşedinte al Societăţii.

Recent, Consiliul Judeţean Suceava, Biblioteca Bucovinei „I.G.Sbiera” Suceava în colaborare cu Societatea pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina a organizat conferinţa cu tema „Un simbol românesc în nordul Bucovinei: Profesorul Ilie Popescu”.  Evenimentul a fost oglindit de ziarul „Crai nou” din Suceava. Ţinând cont de interesul faţă de acest eveniment, publicaţia online „Libertatea Cuvântului” reproduce materialul semnat de cunoscuta  jurnalistă suceveană, Doina Cernica.

O sală plină, toate vârstele de cititori ai Sucevei, de la Elena Ienache, Ciprian Bojescu la elevi ai Colegiului Naţional „Mihai Eminescu”, l-a ascultat în tăcere desăvârşită pe prof. univ. dr. docent Ilie Popescu de la Cernăuţi, povestindu-şi viaţa de român în nordul Bucovinei ocupat de Uniunea Sovietică şi apoi rămas în componenţa Ucrainei. O viaţă de martir, deportare, foamete, boală, batjocură, dar şi de credinţă neclintită în Dumnezeu, în puterea omului de a nu se lăsa răpus fără luptă până la ultima suflare. O viaţă între maxilarele tragediei, care însă nu i-a distrus umanitatea, nici felul blajin şi înţelept de a-şi înţelege semenii.

„Drumul spre Golgota” este povestea acestei vieţi rescrise întâi de un ucrainean cumsecade („ucrainean, dar m-a ajutat!”), scriitorul de expresie română Ion Cozmei, din sudul Bucovinei, la începutul anilor 90, când experienţa lui Ilie Popescu în scrisul românesc era abia la început, şi apoi pusă pe hârtie de la un capăt la celălalt doar de Ilie Popescu în anul 2019, acum perfect acasă în matca limbii române, „Drumul spre Golgota (Drama familiei Grijincu-Popescu)”, despre care criticul literar Alex. Ştefănescu a afirmat: „Istoricii care vor scrie mult aşteptata istorie a românilor nu vor putea face abstracţie de această carte mai revelatoare, în modestia ei, decât o sută de studii şi discursuri”.

Iar „Golgota” este numele societăţii regionale care păstrează vie memoria victimelor represiunilor regimului totalitar, societate pe care Ilie Popescu o conduce de mulţi ani şi în numele căreia, pe propria cheltuială, a ridicat mai multe cruci-monument şi cruci la căpătâiul acestor victime, între care, la Pătrăuţii de Jos, aşezarea în care a venit pe lume duminică, 15 iulie 1939, una dedicată mamelor, care asemenea mamei sale, Veronica, singură în Kazahstanul deportării cu şapte copii, şi-au jertfit viaţa pentru supravieţuirea pruncilor lor.

Autor a circa 400 de studii şi articole, Ilie Popescu a venit la Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera” Suceava, organizatoarea, împreună cu Societatea pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina, sub auspiciile Consiliului Judeţean Suceava, a conferinţei „Un simbol românesc din nordul Bucovinei: Profesorul Ilie Popescu”, miercuri, 28 septembrie 2022, cu, proaspăt tipărită, cea de a 33-a carte a sa („după numărul anilor petrecuţi pe pământ de Mântuitor”), partea a doua a celei publicate în 2019: „Omu-i un miracol al miracolelor”, Cernăuţi, 2022, având pe coperta IV cele mai scumpe sufletului său ziceri despre om, începând cu Sofocle: „În lume-s multe mari minuni! Minune mai mare ca omul, nu-i!”. O astfel de minune, un astfel de miracol este de altminteri şi Domnia Sa, mă gândeam privindu-i chipul, pe care bucuria vieţii nu fusese ştearsă de suferinţele şi încercările ei, de vreme ce curajul firii şi înzestrarea minţii sale l-au făcut în vremuri neprielnice statutului său de deportat şi sângelui său românesc să termine şcoala primul (şi singurul) din promoţia sa, iar inteligenţa şi umorul să-i salveze în 1974 lucrarea de doctorat, lucrare axată pe „Terminologia plantelor medicinale din graiurile moldoveneşti din regiunea Cernăuţi”, de reproşul de maximă gravitate pe atunci al absenţei din paginile sale a clasicilor marxism-leninismului: „Nu puteam să-i bag în buruieni, stimată comisie!”. Invitat să joace „rolul profesorului de la „Junimea” de Emil Loteanu în filmul său dedicat lui Eminescu (1986), Ilie Popescu a fost Profesorul, cu majusculă, în cei 44 de ani la catedră, din care majoritatea covârşitoare la Catedra de Filologie Română şi Clasică a Universităţii Naţionale „Iuri Fedkovyci” din Cernăuţi, unde nu doar a predat sutelor de studenţi ai săi limba română (fonetică, lexicologie, dialectologie stilistică etc.), dar a şi căutat să le cultive conştiinţa identităţii. Astfel, îşi aminteşte surâzând, în 1972 i-a dus pe cei mai buni dintre ei la Leningrad, unde, la un cinematograf particular, au vizionat împreună filmele „Dacii” şi „Columna lui Traian”.

La Suceava, prof. univ. dr. docent Ilie Popescu a venit cu vicepreşedinta „Golgotei”, profesoara Eleonora Schipor, condei cunoscut, colaboratoare statornică de dincolo de graniţă a ziarului „Crai nou”. La rându-i, Eleonora Schipor a avut propriile însoţitoare, bibliotecarele Maria Ştefureac şi Elena Clioţ, spre bucuria reprezentantelor Bibliotecii Bucovinei cu care s-au îmbrăţişat cu drag şi dor: dorul după întâlnirile care peste un deceniu, până la pandemie, au legat lumea cărţii din sudul şi nordul Bucovinei, graţie, în primul rând, stăruinţei dr. Gheorghe Gabriel Cărăbuş, managerul Bibliotecii Bucovinei, om şi instituţie care s-au dovedit prin fapte cei mai puternici şi consecvenţi promotori ai conservării şi dezvoltării unităţii culturale a Bucovinei. Atitudine, activitate, simţăminte apreciate de Societatea Regională „Golgota” Cernăuţi cu o preţioasă Diplomă de Excelenţă. O Diplomă de Excelenţă geamănă a încununat, mişcător până la lacrimi pentru dr. Alis Niculică, munca sa – continuare şi îmbogăţire a muncii tatălui, Emil Satco – pentru reunirea Bucovinei în „Enciclopedia Bucovinei” (2018), pentru susţinerea şi promovarea spiritului românesc.

Sub semnul emotivităţii, al tumultului sufletesc, s-a scris şi partea finală a întâlnirii, cu evocarea de către Eleonora Schipor a profesoarei Elenei Simionovici în nordul Bucovinei şi cu amintirile calde despre acea perioadă a primei sale vieţi ale stavroforei Elena Simionovici de la Sf. Mănăstire Voroneţ, împreună cu destăinuirea: „E cutremurător ce am ascultat! Un astfel de om – o comoară!” Şi cu îndemnul: „Să mulţumim Bunului Dumnezeu pentru câte avem, că se poate mai rău!” Cu braţele şi inima deschise de Ciprian Bojescu spre toţi consătenii din aşezarea natală, Iordăneşti, şi spre prietenul Ilie Popescu. Cu reînvierea amintirilor dureroase din refugiu ale Elenei Ienache, originară din Cireş, cu readucerea în memorie a dramei părintelui său, Ioachim Popescu, cel rămas fără lumina ochilor, dar, neclintit în credinţă, văzător şi scriitor prin mila lui Dumnezeu. Cu întâmplări adevărate moştenite cu porunca neuitării de la ai săi de Doru Olenici. Şi cu bucuria stavroforei dr. Gabriela Platon, stareţa Sf. Mănăstiri Voroneţ, că în sală se aflau atâţia tineri. Pentru că, a spus Preacuvioşia Sa, niciodată nu trebuie să spunem că nu ne priveşte, nu putem să ştim ce pot să hotărască alţii, ce urgii să vină peste noi. Urgii care trebuie să ne găsească puternici zidiţi în fiinţa noastră prin credinţa în Dumnezeu.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий