La 21 septembrie 1955, la Sighet, în Maramureş, s-a născut vestitul cântăreţ român de muzică folk, Ducu (Alexandru) Bertzi.
Ducu Bertzi se înscrie în categoria cântăreţilor romantici ai României. Cu vocea sa caldă și cu stilul său inconfundabil, el este mereu dorit de public. Un public pe care l-a respectat întotdeauna și care i-a răspuns cu aceeași monedă. Apreciatul folkist maramureșean a urmat Şcoala de muzică (vioară) și Şcoala populară de artă (chitară) în oraşul său de baştină. A absolvit Institutul Politehnic Bucureşti, Facultatea Mecanică Fină.
În anul 1973 Ducu Bertzi câştigă Marele Premiu la Festivalul de Poezie şi Muzică folk de la Sighet. În perioada 1979-1985 participă la vestitul cenaclu „Flacăra”. În anul 1998 este deţinătorul premiului pentru cel mai popular şi vândut album al anului, acordat de revista „Actualitatea Muzicală” – albumul „Dor de ducă”, în 2000 – premiului pentru întreaga activitate la festivalul „Om Bun”. Tot în 2000 interpretului Ducu Bertzi i se înmânează premiu pentru cea mai bună evoluţie folk și premiu pentru cel mai bun album al anului – „Sufletul meu”. Mai în fiecare an folkistul primeşte câte o menţiune prestigioasă. În anul 2007 el devine cetăţean de onoare al municipiului Sighetu Marmaţiei.
Ducu Bertzi a susţinut circa 4.000 de spectacole în ţară şi străinătate. El a evoluat şi pe scena Filarmonicii regionale din Cernăuţi, în faţa unui numeros public de români nord bucovineni, îndrăgostiţi de creaţia unuia dintre cei mai apreciaţi folkişti din România.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com.ua