MARTIRAJUL  ANULUI  1941

20 09 2021 GRIOR

În ziua de 11 decembrie 1941, Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al URSS îl condamnă pe Ion al lui Vasile Dnistreanschi, născut la 1900, în satul Pătrăuţii de Jos din Bucovina, arestat pe data de 4 noiembrie 1940, la 5 ani de detenţie într-un lagăr stalinist de muncă corecţională, fiindcă „era un element care prezintă un pericol social”.

În aceeaşi zi de 11 decembrie 1941, fratele său, Leon al lui Vasile Dnistreanschi, născut la 1905, în acelaşi sat Pătrăuţii de Jos din Bucovina, va fi condamnat şi el, de către Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al URSS, tot la 5 ani de detenţie într-un lagăr bolşevic de muncă corecţională, fiindcă şi acest român „era un element care prezintă un pericol social” pentru dictatura sovietică.

Tot în iarnă (25 decembrie) 1941, în locul exilului din Republica Komi a Federaţiei Ruse, s-a stins din viaţă Ion al lui Vasile Negru, născut la 1878, în satul Panca din Bucovina, deportat în locurile îngheţului veşnic de către autorităţile socialiste, în iunie, acelaşi an, pentru faptul că „era rudă cu un element care prezintă un pericol social”.

În 1941, în locul exilului din ţinutul Krasnoiarsk al Federaţiei Ruse, a trecut la cele veşnice Aurica a lui Chirilă Tomneac, născută la 1938, tot în satul Panca din Bucovina, deportată în inima Siberiei, fiindcă „era rudă cu un trădător al patriei”. Trei anişori avea românca, când călăii bolşevici i-au luat viaţa.

Tot în acelaşi an 1941, în acelaşi ţinut Krasnoiarsk al Federaţiei Ruse, s-a înălţat la ceruri pruncul Ilie al lui Chirilă Tomneac, născut la 1940, în acelaşi sat Panca din Bucovina, deportat şi el, împreună cu surioara sa, la capătul lumii. Comuniştii l-au inclus în lista „duşmanilor poporului sovietic”.

În 1941, Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al URSS îl condamnă pe Anghel al lui Ilie Răcoceanu, născut la 1903, în România, locuitor al orăşelului Crasna din Bucovina, arestat pe data de 29 noiembrie 1940, la 3 ani de detenţie într-un lagăr stalinist de muncă corecţională „pentru trecerea ilegală a frontierei de stat”.

Petru GRIOR

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий