Pe 6 august 1945, un avion militar american B-29 a aruncat o bombă numită „The Kid” („Micuţul”) asupra orașului japonez Hiroshima. Prima bombă atomică a ucis imediat aproximativ 140.000 de oameni, iar alte mii au murit mai târziu din cauza rănilor și bolilor cauzate de radiații.
Sâmbătă dimineața, clopotele au sunat la Hiroshima cu prilejul împlinirii a 77 de ani de la primul bombardament atomic din lume. În același timp, pe fondul invaziei Federației Ruse în Ucraina, o nouă amenințare nucleară se profilează asupra lumii, ținând cont de ocuparea unor centrale nucleare, minarea incintelor centralei, precum și plasarea complexelor cu rachete pe teritoriul lor.
„Federația Rusă a invadat Ucraina la 24 februarie și, la scurt timp după aceea, președintele rus, Vladimir Putin, a ridicat printre altele problema posibilității unui atac nuclear. Conflictul a crescut și din cauza îngrijorărilor cu privire la siguranța centralelor nucleare ucrainene”, scrie Reuters despre provocările moderne, amintind de tragedia de la Hiroshima la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.
Kazumi Matsui, primarul Hiroshimei, oraș care anul acesta pe nu l-a invitat ambasadorul Rusiei la ceremonie, a vorbit tăios și critic despre acțiunile militare ale Moscovei în Ucraina. „Prin invadarea Ucrainei, un lider rus, ales pentru a proteja viețile și proprietățile poporului său, își folosește propria populație ca instrument de război, furând viețile și mijloacele de trai ale civililor dintr-o altă țară”, a accentuat Matsui. „Există o percepție tot mai mare în întreaga lume că pacea depinde de reţinerea nucleară”, a adăugat el.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com