„Educația interculturală — respect pentru cultura și tradițiile popoarelor”

46495956_1960533143983009_4107737821752590336_n

Reprezentanţii Colegiului Naţional „Ion Luca Caragiale” din Ploieşti, România, s-au aflat, recent, în regiunea Cernăuţi, pentru a participa la a  patra etapă a Proiectului Internaţional „Educatie interculturală – Respect pentru cultura şi tradiţiile popoarelor”, iniţiat de unitatea de învăţământ, în parteneriat cu şcoli şi instituţii din Ucraina.

La Gimnaziul Nr. 6 „Alexandru cel Bun” din Cernăuţi, reprezentanţii colegiului, împreună cu Elina Zamfira, directorul şcolii din Priprutia, au semnat parteneriatul dintre Şcoala Gimnazială Nr.2 oraşul Boldeşti-Scăeni şi Complexul Instructiv Educativ Priprutia.

Proiectul internaţional „Educaţie interculturală – Respect pentru cultura şi tradiţiile popoarelor”, urmăreşte profesionalizarea în domeniul managementului educaţional, prin dezvoltarea unui sistem funcţional de cunoştinţe, competenţe şi abilităţi specifice domeniului şi specializării care să decurgă din experienţa acumulată de cei care îşi desfăşoară activitatea în domeniu, precum şi dezvoltarea unui sistem de atitudini, care să permită promovarea bunelor practice identificate la sistemele de învăţământ din ţările partenere. În cadrul acestuia sunt organizate spectacole în Ucraina şi România, schimburi de bune practici, acţiuni de promovare a culturii şi tradiţiilor româneşti şi activităţi de diseminare şi valorizare.

Proiectul este coordonat de Colegiul Naţional „Ion Luca Caragiale” din Ploieşti, prin directorul Carmen Băjenaru şi înv. Eugen Niţă, respectiv Gimnaziul nr. 6 „Alexandru cel Bun” din Cernăuţi, prin directorul Ion Ignat şi prof. Olga Ostafii, metodist în cadrul Institutului Postuniversitar de Perfecţionare a Cadrelor Didactice de la Cernăuţi.

Recent, proiectul a fost extins, implicând şi ale instituţii din raioanele Noua Suliţă și Hliboca —  Şcoala Medie din Cerlena, CIE „Gimnaziul Boian”, Şcoala Medie din Voloca.

Добавить комментарий