Sute de cernăuţeni au venit pentru a prezenta un ultim omagiu tânărului Vladislav Trepko, care şi-a dat viaţa pentru integritatea Ucrainei pe câmpurile de luptă din estul ţării. De profesie medic-chirurg, Vladislav Trepko “avea mâini de aur şi suflet mare”. Astfel declară foştii colegi de serviciu ai eroului. Pe front tânărul Vladislav a plecat în martie 2014. Peste câteva săptămâni urma să fie demobilizat. A fost răpus de gloanţele inamicului pe 12 februarie, în apropierea oraşului Debalţevo, în timp ce încerca să salveze camarazii răniţi.
“Unitatea medicală a fost însărcinată să evacueze militarii noştri de lângă Debalţevo. În apropiere de Longvinovo era amenajat un punct de ajutorare a răniţilor. Revenind cu militarii răniţi, a fost răpus de gloanţele separatiştilor”, a declarat comisarul militar regional, Vitali Ciurai.