Expresia sonoră a identității noastre naționale

Screenshot_1

Se împlinesc 135 de ani de la moartea lui Ciprian Porumbescu, genial compozitor român, destinul căruia e legat și de capitala Bucovinei – Cernăuți. Dumnezeu l-a înzestrat cu har deosebit, dar i-a dat o viață pământească scurtă – de numai 29 de ani. În miezul nopții fatale din 6 iulie 1883, înainte de a închide ochii pe veci, el șopti tatălui și surorii mai mici, care vegheau la căpătâiul lui: „Tătuță, Măriorica, vegheați să nu mi se piardă cântecele. Ele trebuie să trăiască, căci eu, iată, mă sting. Le las în dar neamului meu”.

Ciprian Porumbescu ne-a lăsat o comoară – 250 de piese corale şi instrumentale, născute din dragostea faţă de poporul său, din preţuirea folclorului în care vibrează sufletul românului cu ce are el mai frumos şi mai dureros.

O adevărată capodoperă muzicală este considerată „Balada” pentru pian și vioară, compusă cu trei ani înainte de moarte. Această lucrare nostalgică devine cunoscută în întreaga lume, fiind un simbol muzical al durerii şi tragismului istoriei românești. Scriitorul Mihail Sadoveanu, după una dintre audiţiile acestei unice piese, a spus: „Dacă ar fi să regret că nu am venit mai devreme pe lume, aş face-o doar pentru că nu am apucat să-i cunosc pe cei doi români în care Dumnezeu a turnat har din belşug: autorul „Luceafărului”, Eminescu, şi pe cel al „Baladei pentru vioară”, Porumbescu”.

Cei doi români geniali sunt flamurile spiritualității românești de pe acest meleag mioritic. Ne închinăm în fața lor și astăzi noi, descendenții din romani și daci, ne onorează popoarele cu care conviețuim. Eminenta poetă ucraineană, Tamara Severniuk, venită în Bucovina din Podolia, ne-a descoperit ținutul bucovinean și l-a îndrăgit și datorită lui Eminescu și Porumbescu.

– Lirica eminesciană m-a frapat și simt mereu necesitatea de a traduce în ucraineană din ea. „Balada” lui Ciprian Porumbescu am ascultat-o la propunerea profesoarei universitare, Zinovia Peniuc, „ghidul meu spiritual” în cultura românească. Și deseori, când mă cuprinde nostalgia, ascult nemuritoarea baladă, afirmă scriitoarea. Am fost în satul Șipot de la poalele Carpaților, unde a văzut lumina zilei compozitorul. Am trecut pragul muzeului lui de la Stupca, județul Suceava, la fel și la Muzeul lui Eminescu la Ipotești de lângă Botoșani, însoțită de „ghidul meu spiritual”. M-am bucurat foarte mult că, în cele din urmă, o stradă din Cernăuți poartă numele lui Ciprian Porumbescu. Cum am aflat vestea, am luat un taxi și m-am dus s-o văd, să-mi port pașii pe ea. Strada se află în suburbia cernăuțeană Horecea. M-am revoltat un pic, căci numele unui geniu trebuie dat unei străzi centrale sau din cartierul istoric al urbei, pe unde a pășit însuși Ciprian Porumbescu. Dar liniștea care domnea acolo, vorba românească ce-mi alina sufletul m-au calmat și am simțit atmosfera din „Baladă” cu freamăt de codru, șoptiri dulci ale izvoarelor, glas de bucium care răsună a jale și cu imense trăiri ale dragostei…

Horecea, vatră de vrednici români, s-a văzut cu o stradă numită în cinstea autorului „Baladei”, care nu este altceva decât exprimarea sonoră a identității noastre naționale. Păstrând această identitate, îl vom comemora și pe cel care a fost Ciprian Porumbescu.

În imagini: Cernăuți, strada Ciprian Porumbescu.

Lasă un răspuns