![00 Acum Ananas ]n Europa](http://lyberti.com/wp-content/uploads/2025/04/00-Acum-Ananas-n-Europa.jpg)
O descoperire dulce în Guadeloupe. Ananasul era supranumit „regele fructelor” și până la începutul secolului 20, când s-au răspândit conservele, era un lux în Europa. Când ananasul a ajuns în Europa, apariția acestui fruct cu formă ciudată, dar foarte aromat și suculent, a creat senzație. Cei foarte bogați au început să cultive ananas în așa-numite „hothouses”, case încălzite care să mențină temperaturi ridicate, însă aceste temperaturi puteau fi atinse doar cu cheltuieli exorbitante. După 1650 s-a încercat cultivarea ananasului în așa-numitele oranjerii, serele unde erau ținuți iarna portocalii și lămâii, pentru a fi feriți de îngheț, însă nu s-a reușit, fiindcă nu era destul de cald și nici destulă lumină.
Povestea ananasului este lungă de secole. Ananasul a fost cultivat mâi întâi de câteva triburi indigene din America Centrală și America de Sud și a ajuns în Spania la început de secol 16, adus probabil de oamenii lui Cristofor Columb. Negustorii europeni au dus ananasul în Africa și Asia, unde a putut fi cultivat cu succes. Planta are frunze lungi și tulpină scurtă. Probabil că fructul fusese cultivat de peste un mileniu de către amerindieni, iar în sprijinul acestei ipoteze stă faptul că speciile descoperite de spanioli în zona Caraibelor erau lipsite de semințe, ceea ce însemna că planta depindea de om pentru a se reproduce de atât de mult timp, încât renunțase la această funcție. Se spune că în a doua expediție în America Centrală, la 1493, Columb și oamenii săi au dat în insula Guadeloupe din Caraibe de mai multe tipuri de fructe tropicale, inclusiv ananasul care avea formă ciudată și avea un gust extraordinar de bun.
Legenda spune că fructul a primit în engleză numele „pineapple” („mărul de pin”) pentru că semăna cu un con mare de pin (pinecone) și gustul semăna oarecum cu cel al mărului (apple) și așa ar fi apărut numele „pine-apple”. Ananasul este format din alăturarea a numeroase fructe mici, puternic comprimate, formând un fel de con mare. Spaniolii i-au spus „pina”. Numele „ananas” provine din limba unor amerindieni de pe coasta braziliană, tribul Tupi, în limba cărora „nanas” însemna „fruct minunat”.
Când primii europeni au gustat ananasul, era cel mai gustos lucru pe care îl încercaseră vreodată acei oameni. Unii l-au mâncat alături de friptură sau pește, arhitecților le-a plăcut forma, așa că au apărut în fața caselor sau pe ziduri multe ornamente în formă de ananas din lemn, metal sau piatră.
Se spune că „Regele Soare” – Ludovic al XIV-lea, a fost atât de nerăbdător să guste din ananas, încât a smuls fructul necurățat din mâinile grădinarului regal, și a mușcat puternic, însângerându-și dinții în coaja noduroasă.
Erau extrem de lungi călătoriile către Europa și fructele de ananas se stricau cel mai adesea, devenind și mai scumpe cele care rezistau. După unele estimări, un fruct de ananas putea costa în secolul 18 echivalentul a 8.000 de dolari din ziua de azi. În Anglia și în alte părți din Europa de Vest ananasul a devenit și un simbol al bogăției şi al prestigiului. Un cronicar scria că fructul este atât de nobil încât „Regele Regilor i-a așezat o coroană pe cap, ce a devenit semnul distinctiv al nobleței sale”.
În prezent Costa Rica este cel mai mare producător mondial de ananas, urmat de Filipine, Brazilia, Thailanda, China și Indonezia. Nigeria și Ghana sunt cele mai mari țări africane la producția acestui fruct.
Cel mai mare monument dedicat ananasului este o casă din Scoția, The Dunmore Pineapple House, ce are în loc de acoperiș, un ananas din piatră de 13 m înălțime. A fost ridicată de un fost guvernator al Virginiei care a revenit în Scoția în 1776.
Se consideră că cel mai gustos ananas este în Hawaii, un soi denumit „sugarloaf” la care și cotorul este comestibil și unde nu se simte niciun fel de aciditate în gură. Un exemplar perfect poate costa 30 de dolari. Insulele Hawaii au tradiție în cultivarea ananasului care a ajuns pentru prima oară pe insule în 1777, adus de căpitanul James Cook. Cultivarea a început acolo spre final de secol 19, iar punerea în conservă în cantități industriale a început la 1900.
Un alt sort celebru de ananas, denumit local „black pineapple” (ananas negru) crește în insula Antigua și nu prea ajunge la export. Se spune că ar fi cel mai dulce ananas din lume, datorită solului bogat în nutrienți, datorită precipitațiilor moderate și a numărului mare de zile însorite.
Cea mai controversată utilizare a ananasului este pe așa-numita „pizza hawaiană”, inventată în Canada de un antreprenor care a plecat din Grecia spre America de Nord în 1954, iar la Napoli a mâncat pentru prima oară pizza. La pizzeria sa, în provincia Ontario, a pus în 1962 pentru prima oară ananas împreună cu șuncă pe pizza și a avut mare succes. Dar, în multe locuri legate de tradiție se spune că este de neconceput să pui ananas pe pizza. (HotNews.ro)
(T.L.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com