Originară din Cernăuţi, Cristina Cereşnea a devenit soldat senior în cadrul Forţelor Armate ale SUA. Actualmente Cristina este traducător în cadrul exerciţiilor comune ucraineano-americane care se desfăşoară pe Poligonul militar de la Iavoriv (regiunea Lviv). Despre aceasta consemnează ziarul Fakty. Cristina povesteşte jurnaliştilor de la acest ziar despre condiţiile aflării sale în Ucraina.
„Ne trezim foarte devreme, la ora cinci. Ne spălăm şi ne aducem condiţia fizică în regulă. La 6.30 primim instrucţiunile, după care urmează pregătirea fizică care este foarte serioasă şi extenuantă. Urmează micul dejun, iar de la ora 9 încep antrenamentele şi instruirile. Apoi prânzul, după care din nou antrenamentele care se încheie seara, odată cu cina. Acesta este programul zilnic al Forţelor Armate NATO”, menţionează Cristina Cereşnea.
Publicaţia Fakty mai notează că C. Cereşnea, care s-a născut la Cernăuţi, a plecat ca turist în SUA cu 8 ani în urmă. A îndrăgit această ţară şi a decis să rămână acolo. Şi-a găsit un serviciu, a urmat cursurile de asistenţă medicală. Cu doi ani în urmă a intrat în serviciul militar.
Reamintim că ceremonia de inaugurare a exerciţiilor militare americano-ucrainene cu implicare de trupe “Fearless Guardian 2015” au început luni în regiunea Lviv. La aceste exerciţii vor lua parte 290 de militari din cadrul brigăzii de desant 173 a armatei SUA şi unităţi din cadrul Gărzii Naţionale a Ucrainei. Este planificat ca la exerciţii să participe unităţi ale Gărzii Naţionale din Kiev, Harkiv, Zaporijjia, Odesa, Lviv, Ivano-Frankivsk şi Vinniţa. Instructorii americani îi vor învăţa pe militarii ucraineni să-şi organizeze apărarea, să depisteze poziţiile combatanţilor, să acorde ajutor medical şi să reacţioneze la tiruri.