Fiecare al treilea bucovinean a semnat o declarație cu medicul de familie

onlajn2

Alioana Ceaikovska, specialistul principal al Departamentului de Sănătate din cadrul Administrației Regionale de Stat Cernăuți a declarat că de la începutul demarării campaniei „Medic pentru fiecare familie” și până în prezent, numărul bucovinenilor care au semnat o declarație cu mediul de familie a ajuns la 274 mii.

Ținând cont de faptul că populația din regiune se ridică oficial la 903.636 de persoane, acest lucru ne demonstrează că fiecare al treilea bucovinean deja a semnat o astfel de declarație, se arată într-un comunicat al Departamentului de Sănătate al ARS Cernăuți.

Cele mai multe declarații au fost semnate raionul Noua Suliță  unde 45,7% din locuitori (35,5 mii) și-au ales medicul de familie. De asemenea, printre liderii campaniei se numără raioanele Storojineț și Chițmani unde au fost semnate 28 mii și respectiv 25,5 mii declarații.

Добавить комментарий