Interviu cu părintele paroh Serghei STAȘCO
– Cu câțiva ani în urmă, într-o duminică deosebită la Horbova (erau omagiați actorii Teatrului popular „Miorița” din localitate), Dumneavoastră mi-ați spus cu bucurie că s-a decis ca în acest sat să fie ridicată o biserică nouă. Urmărind regulat rețelele de socializare, am aflat că lucrările de construcție se desfășoară încetul cu încetul. Indiscutabil că este greu de ridicat un locaș de închinare pe timp de război.
– Aveți dreptate. N-aș vrea să cred că am început cu stângul, știind cu câtă râvnă oamenii noștri muncesc pe acest șantier. Am început construcția noii biserici exact în perioada de pandemie. Odată ce am pornit un lucru atât de mare, n-am dorit să ne oprim. Apoi, când pandemia era pe potolite, a început războiul, dar n-am cedat. Viteza lucrărilor este mică, însă mergem înainte. Lucrăm atâta cât avem materiale de construcție. Dacă le terminăm, facem rost de altele și oamenii revin pe șantier. În aceste vremuri de restriște este complicat în privința colectării mijloacelor bănești. Iar o biserică se construiește pe donațiile benevole ale oamenilor. După ce am pus fundamentul, am pornit în căutarea cărămizii pentru ridicarea pereților. Echipe de bărbați din sat s-au angajat la Cernăuți la demolarea unor case vechi pe strada Storojinețului. Acolo au ales cărămida cea bună și au adus-o la Horbova. Ea a fost produsă încă în perioada interbelică de cunoscuta firmă cernăuțeană „Patria”. Și, iată, mai mult de jumătate din pereții bisericii au fost ridicați cu folosirea cărămizilor „Patria”. Mi se pare că este ceva semnificativ în aceasta.
– Biserica asigură dăinuirea în veacuri a credinței strămoșești. Dar cum rămâne cu edificiul bisericii vechi din Horbova?
– Evident că ea nu va fi demolată. Când va fi construită noua biserică, vom face serviciul în ambele. Biserica cea veche are hramul Sfinții Părinți Ioachim și Ana, cinstiți a doua zi după marele praznic al Nașterii Maicii Domnului. Biserica nouă va avea hramul Sfântul Părinte Cleopa. Biserica Ortodoxă Română îl va canoniza pe Părintele Cleopa în 2025. Este decizia Sfântului Sinod. Atunci se vor împlini 25 de ani de la trecerea lui la cele veșnice. Am avut ocazia să mă închin mormântului acestui mare duhovnic al poporului român, să vizitez Mănăstirea Sihastria unde el s-a nevoit. Reiese că noua biserică de la Horbova va fi prima în regiune care va avea un asemenea hram.
Necesitatea construcției ei a fost evidentă. Biserica veche e mică: în ea încap vreo 60 de persoane, iar duminica și în zilele de sărbătoare, în timpul serviciului divin, în curtea bisericii se adună încă vreo sută de oameni. Dorim să fim toți sub aceiași cupolă sfântă.
Ar fi foarte bine dacă până la iarnă am ridica pereții. Cărămida adusă de la Cernăuți se termină și, iată, duminica trecută am umblat din casă în casă în satul meu natal Țureni ca să adun bani pentru a mai cumpăra cărămidă. Oamenii noștri sunt evlavioși și ne ajută cu ce pot.
– La orice construcție e nevoie de brațe de muncă. Acum în satele noastre sunt puțini bărbați, mulți sunt plecați pe front. Horbova nu face excepție. Cum rezolvați această problemă? Pe o fotografie de pe Facebook V-am văzut cu mistria în mână…
– Da, lucrez în rând cu toții. De la Horbova sunt plecate pe front vreo 60 de persoane. Patru tineri s-au întors acasă pe scut, cum s-ar spune. Adică au căzut în luptele împotriva dușmanului. Memoria lor este cinstită de consăteni. Dar, în pofida acestor greutăți, vin oameni la construcția bisericii, mai ales părinții celor aflați pe front. Înțeleg starea lor sufletească și observ cu câtă râvnă ei muncesc. În inimile acestor oameni lucrează Dumnezeu. Prin urmare, războiul nu i-a făcut pe oamenii noștri să decadă moral. Adică suntem un popor de neînvins.
– Părintele Cleopa, care urmează să fie canonizat și care va fi patronul acestei biserici spunea: „Să rămânem credincioși Evangheliei lui Hristos și Bisericii Ortodoxe, ai cărei fii suntem. Ea ne-a născut prin baia Botezului, ea ne-a crescut și învățat calea mântuirii. Să cinstim Biserica Ortodoxă care ne-a născut. Să cinstim pe toți sfinții și icoanele lor ca cei ce sunt „prietenii Domnului” și se roagă pentru noi la cer. Să trăim în dragoste unii cu alții, singura cale care mai poate salva lumea de la pierzare. Să creștem copiii în iubire de Dumnezeu, că de ei depinde cel mai mult mântuirea noastră și să păstrăm cu sfințenie dreapta credință ortodoxă, fără de care nu ne putem mântui oricâte fapte bune am avea”.
– Cei care participă la ridicarea unui locaș de închinare fac un lucru enorm de mare, lucru plăcut lui Dumnezeu. Chibzuind asupra vremurilor în care trăim, am făcut o comparație neobișnuită: fiii luptă pe front, apărând libertatea poporului, iar părinții lor ridică o biserică întru mântuirea noastră. Și unii, și alții pășesc pe căile Domnului…
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com