CERCUL DE LIMBĂ ŞI LITERATURĂ ROMÂNĂ (VII)

16 11 Ф 2

Biblioteca studenţilor de origine română 

Vestea despre fondarea unui Cerc studenţesc între pereţii căminului de pe fosta stradă Stasiuk a istoricului oraş s-a răspândit repede printre studenţii de la Facultatea de Filologie a Universităţii cernăuţene. Numărul acelora care doreau să cunoască adevărul despre trecutul plin de glorie şi suferinţă al ţinutului de la poalele Carpaţilor, unde au trăit pe timpuri dacii liberi, a început simţitor să crească. În scopul folosirii eficiente a literaturii adunate, s-a adoptat hotărârea ca acest tezaur documentar să fie încredinţat pentru păstrare lui Arcadie Opaiţ, care, fiind căsătorit la acea vreme, dispunea de o cameră separată în cămin. Astfel, se poate afirma că la 1972, în căminul studenţesc, au fost puse bazele fondării unei Biblioteci româneşti din Cernăuţi. Directorul ei a devenit fiul unui martir al neamului, care a avut fericirea să se întoarcă la baştină din stepele fără margini ale Kazahstanului, unde a fost deportat, la 1941, de către călăii tiranului Stalin. Nu ştia atunci acest mândru fecior al Bucovinei că pentru fapta-i nobilă, peste câteva luni va împărtăşi destinul părinţilor săi şi va porni spre întinsurile nesfârşite ale Siberiei de gheaţă, fiind acuzat de către regimul totalitar comunist de „activitate antisovietică” şi „naţionalism burghez român”.

În seara unui miraculos început de noiembrie, „plin de culori”, „umbrit de dor”, cu „freamăt de viori”, când vechea capitală a Bucovinei, aşezată pe malul legendarului Prut, era înveşmântată în primenite straie, frumoase şi tainice, ale unei toamne cu „dor de primăvară” şi voalul „de frunze ruginii” încet cobora, ca „melodia unei doine”, pe cărări „acoperite de visele toamnei” şi „bătătorite de paşii cernăuţenilor”, în aceeaşi Sală de festivităţi a căminului studenţesc s-au adunat numeroşi tineri filologi de la Secţia de limbă şi literatură moldovenească, care purtau pe umerii lor „întreg neamul românesc”, pentru a participa la lucrările Cercului. La acei şedinţă au asistat lectorii universitari Ilie Popescu şi Alexandrina Cernov, docentul Mihai Dăscălescu, şefa Catedrei de limbă şi literatură moldovenească, Evghenia Pavliuk, şi prodecanul Facultăţii de Filologie, Denis Panţir. Şefa Catedrei nu cunoştea limba nemuritorului Eminescu şi doamna Alexandrina Cernov îi tălmăcea relatările vorbitorilor.

Luând cuvântul, Arcadie Opaiţ, „scăldat în raza unui frumos gând”, scuturându-şi nostalgicele plete, „umbrite de vis”, ca un pandur, a declarat cu drag că Biblioteca studenţească, această „mare şi sfântă zestre din moşi-strămoşi lăsată”, număra câteva sute de cărţi, reviste, ziare, calendare, menţionând că marele tezaur reflecta date preţioase referitoare la istoria şi cultura seculară a poporului român, cuprinzând opere ale lui Andrei Mureşanu, Vasile Cârlova, Tudor Vladimirescu, Eliade Rădulescu, Alecu Russo, Mihail Kogălniceanu, Nicolae Bălcescu, Constantin Negruzzi, Dimitrie Bolintineanu, Cezar Boliac, George Creţeanu, Radu Ionescu, Alexandru Odobescu, Ion Ghica, Ioan Bujoreanu, Pantazi Ghica, A. D. Xenopol, Samson Bodnărescu, Ion Creangă, Vasile Alecsandri, George Sion, Iraclie Porumbescu, Vasile Bumbac, Bogdan Petriceicu Haşdeu, Ion Luca Caragiale, Ioan Slavici, Alexandru Macedonski, Anghel Demetrescu, Iosif Vulcan, Matei Donici, Mihai Eminescu, Ioan Neniţescu, Alexandru Vlahuţă, Traian Demetrescu, Anton Bacalbaşa, Barbu Delavrancea, Petre Ispirescu, Ciprian Porumbescu, Andrei Bârseanu, Duiliu Zamfirescu, Ioan Brătescu-Voineşti, Nicolae Iorga, Dimitrie Onciul, Emil Gârleanu, Ion Minulescu, Ilarie Chendi, Cincinat Pavelescu, Garabet Ibrăileanu, Vasile Laşcu, George Coşbuc, Ovid Densuşianu, Ştefan Octavian Iosif, Calistrat Hogaş, George Bacovia, Victor Eftimiu, Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, Ionel Teodoreanu, Cezar Petrescu, Carol Ardeleanu, Eugen Lovinescu, Tudor Arghezi, Demostene Botez, George Topârceanu, Perpessicius, Ion Pillat, Nichifor Crainic, Geo Bogza, Ion Barbu, Vladimir Streinu, Constantin Kiriţescu, Tudor Muşatescu, Panait Cerna, Octavian Goga, Tudose Roman, Alexei Mateevici.

Un adevărat prieten al studenţilor români

Studenţii l-au întâmpinat cu aplauze pe lectorul universitar, ucrainean de naţionalitate, Anatolie Dobreanski. El s-a născut la 1935, în regiunea Vinniţea. Tatăl a predat în şcoală limba şi literatura ucraineană şi istoria, fiind persecutat de către regimul totalitar sovietic, în 1937. Va fi reabilitat la 1956, după moartea sa. Mama a fost învăţătoare în regiunile Vinniţea şi Cernăuţi. Anatolie, în 1952, a absolvit Şcoala Medie nr. 1 din Secureni şi a intrat la Facultatea de Filologie a Universităţii de Stat din Cernăuţi. În timpul studenţiei a început să scrie versuri, puse pe note de către compozitorii Stepan Sabadaş, Leonid Zatulovski, Myhailo Maftuleak, Andrii Kuşnirenko. După absolvirea Universităţii, la 1957, şi-a început activitatea de jurnalist în cadrul redacţiei gazetei „Radianska Bukovyna”. Avea relaţii de prietenie cu poeţii români, Ion Chilaru şi Vasile Leviţchi. La indicaţia Uniunii Scriitorilor din Ucraina, a devenit unul dintre organiztorii manifestărilor consacrate Zilelor literaturii RSS Moldoveneşti, desfăşurate în regiunea Cernăuţi.

După absolvirea aspiranturii, la 1962, devine lector al Facultăţii de Filologie, Catedra de literatură ucraineană. Susţine teza de candidat în ştiinţe filologice cu tema „Calea sonetului universal şi dezvoltarea sonetului în literatura ucraineană”. La 1975 obţine titlul de docent universitar. În perioada 1984-1986 este şeful Catedrei de literatură ucraineană. Ţinea legături cu oamenii de cultură din Moldova şi România. A tradus în limba marelui Cobzar din poeziile lui Ion Gheorghiţă, Emilian Bucov, George Meniuc. S-a stins din viaţă în 2003, lăsând ca moştenire urmaşilor frumoasa sa creaţie literară şi o mare bibliotecă, conţinând câteva zeci de mii de exemplare, care astăzi îi poartă numele.

Atunci, la 1972, Domnia sa şi studenţii: Mihai Agrigoroaie, Ion Suveică, Vasile Medvidi şi Alexandru Creţu, toţi patru născuţi în pitoreasca localitate Hreaţca din vechiul Ţinut al Herţei, au vorbit despre valoarea colosală a muzicii româneşti, subliniind importanţa marelui George Enescu. Cei prezenţi au avut posibilitateaa să asculte vocea fermecătoare a interpretei de romanţe, Gabi Luncă.

„Lume, lume, soro lume”

Viitoarea „marea doamnă” a muzicii lăutăreşti a venit în această frumoasă lume la 16 octombrie 1938, în judeţul Prahova din România. La vârsta de trei ani şi jumătate a rămas fără mângâierea mamei sale scumpe. Tatăl ei, Dumitru Luncă, era violonist în cadrul Orchestrei din Ploieşti a Armatei Române. Alături de tatăl său, a început să cânte din 1951, iar la 1955 colaborează cu Ansamblul Folcloric al Clubului 1 Mai, Ploieşti. Devine cunoscută la 17 ani, fiind angajată la Orchestra „Flacăra Prahovei” din acelaşi istoric oraş. La 19 ani înregistrează primul ei album, cu patru cântece.

Gabi Luncă a aparţinut generaţiei „clasice” a muzicii lăutăreşti. Jurnalista de origine germană, Grit Friedrich, afirma: „Vocea de argint a lui Luncă, cântecul său uşor încordat au fost de multe ori copiate, însă nimeni nu a reuşit să o egaleze”.

În acei neuitată seară de noiembrie, „ seară de poveste”, Anatolie Dobreanski, un adevărat prieten al studenţilor de origine română, a adus la şedinţa Cercului patefonul şi discul cu romanţele, în interpretarea vestitei „grande dame” a muzicii lăutăreşti din scumpa Patrie istorică. „Doamne, ce frumos a fost”. Melodiile pline de farmec revărsate în sala srudenţească, când în oraşul tinereţii noastre „Cad frunzele pe alee fremătând” şi „Toamna îşi aşterne tainica rugină peste gânduri”, erau  cântece „dintr-o altă vreme”, cucerind sufletele tinerilor, fiindcă interpretările ei au fost întotdeauna considerate „ieşite din timp”. Renumita cântăreaţă de muzică populară, „În vatra mea străbună” a adunat în suflete „Durerea unui neam”. „Lume, lume, soro lume” e „cântec plin de jale”, care „Răzbate ca un strigăt/ A nemuririi cale” şi toţi cu „lacrimile toate” ascultau în liniştea încremenită a unui începit de noapte, cu o rază „blândă de lună”, „cum plânge doina/ Când sufletul ne doare”.

16 11 F 3

Petru GRIOR,

directorul Centrului de Cercetări Istorice şi Culturale din Cernăuţi

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий