Interviu cu Valeriu Gulpac, fost profesor la Școala medie din Dinăuți (în prezent Liceu), animator al vieții culturale din satul natal
–Stimate Valeriu Gulpac, convorbirea noastră are loc după cele două ore de repetiție a Grupului folcloric din Dinăuți, pe care l-ați creat și îl conduceți. Reiese că în satul Dumneavoastră activitatea culturală nu încetează nici pe timp de război…
–Războiul adus de ruși pe pământul țării noastre este o durere a întregului popor ucrainean. Fii ai satului nostru luptă pe front, dinăuțenii ajută permanent Forțele Armate Ucrainene, populația din regiunile afectate de război. În fiecare lună voluntarii noștri țin calea spre estul țării cu loturi de ajutoare umanitare pe care le colectăm. Se spune deja că Dinăuțiul este un sat al voluntarilor. Iar grupul nostru folcloric s-a adunat la repetiții acum prima oară de la începutul războiului. După o pauză de doi ani. Ultima dată am improvizat un mic concert la 23 februarie 2022. O consăteană stimată împlinise 73 de ani și noi i-am pregătit un astfel de cadou neobișnuit. Pe atunci aveam în repertoriu și cântecul „Ucraina” de Taras Petrinenko. Îmi place foarte mult acest cântec și atunci, în acele momente când înțelegeam cu toții că se abate o grea încercare asupra Ucrainei, mesajul lui patriotic avea o semnificație deosebită. Am făcut atunci și filmări și, venind acasă, m-am apucat să montez cadrele filmate. Am lucrat până la ora trei de noapte și mi-am zis că voi continua a doua zi. Iar a doua zi a început războiul și a rămas acel lucru neterminat.
–Dar care este motivul că Grupul folcloric și-a reluat acum repetițiile?
–La Noua Suliță, la 1 martie, va avea loc sărbătoarea „Mărțișorului” cu participarea colectivelor artistice din toate satele Comunității Teritoriale. A fost invitat și Grupul folcloric din Dinăuți. Programul include 45 de numere artistice și ni s-au repartizat 5-6 minute pentru evoluare. Noi, însă, avem un repertoriu bogat, alcătuit din cântecele Dinăuțiului, adică ele sunt cunoscute numai în satul nostru, și am ales ceva semnificativ pentru această sărbătoare. Mărțișorul, frumoasă și veche tradiție românească, înseamnă proslăvirea iubirii și primăverii, reînvierea naturii și înnoirea spirituală, iar în aceste vremuri de restriște ea ne aduce marea speranță în victorie și în triumful păcii. Este mesajul actualei ediții a Festivalului „Mărțișorul”, concepută ca o acțiune de binefacere. Banii adunați vor fi transferați pe contul Forțelor Armate ale Ucrainei, care apără independența țării și libertatea poporului ei, opunând rezistență de nezdruncinat invadatorilor.
–Domnule Valeriu Gulpac, ați fost profesor de fizică, dar s-a dovedit că sunteți și o fire lirică. Îmi aduc aminte cum, cu ani în urmă, Televiziunea din Cernăuți a inclus în programul său spectacolul „Soacra cu trei nurori”, pus în scenă de Dumneavoastră împreună cu artiștii amatori din Dinăuți. Mi-a plăcut ideea „modernizării și localizării” cunoscutei povești a lui Ion Creangă. Acest spectacol și acum poate fi vizionat pe YouTube.
–Cred că a fost cea mai reușită încercare de „regie” a mea. Am pus patru spectacole „Soacra cu trei nurori” și toate diferite. În anii de școală, de studenție mi-a plăcut teatrul și visam la asemenea spectacole. Și iată, m-am întors în școala natală din Dinăuți în calitate de profesor de fizică. Iar pe atunci era așa o regulă – dacă se anunța un concurs de teatru, spectacolul elevilor trebuia să-l pregătească neapărat profesorul de română. Adică un filolog. Dar eu am „încălcat” tradiția și consider că artă poate face și un fizician, dacă are pentru aceasta harul cuvenit. În primele două spectacole ale „Soacrei cu trei nurori”, în care au jucat elevi de la școala noastră, ne-am ținut strict de text, dar am pus accentul pe măiestria interpretării rolurilor. La concursul teatral de la Noua Suliță am insistat ca elevii noștri să evolueze ultimii și de la început și până la sfârșit am urmărit reacția juriului. Și când a ajuns rândul spectacolului nostru, membrii juriului arătau cu totul obosiți. Jocul elevilor din Dinăuți i-a înviorat și întreaga sală râdea în hohote și am avut un succes nemaipomenit. După aceea am hotărât să fac anumite „inovații” și am ajuns la un spectacol „modernizat și localizat” după cum ați spus mai sus. Vărul meu, Vladimir Ilic, deseori îmi zicea: „Tu trebuia să te duci la un institut teatral”.
–Dacă ne referim la spusele clasicului, „lumea e un teatru, noi suntem actorii”…
–Într-adevăr, e așa. Fiecare își are rolul său, adică misiunea sa pe acest pământ. În cariera mea pedagogică am îndeplinit cinci ani funcția de adjunct al directorului școlii sau șef de studii, cum era obișnuit să fie numită această funcție. Dar ce înseamnă un șef de studii în școală? El este învățătorul învățătorilor. A fost o încercare grea pentru mine, căci o bună parte dintre profesorii noștri mă știau și ca elev. Iar, devenind colegul lor de serviciu, m-au susținut. Apoi, mai mulți ani am îndeplinit și funcția de profesor-organizator. Am reușit să-i atrag pe elevi la o activitate extrașcolară interesantă. Organizam concursuri de dibăcie a fetelor și băieților, ba chiar și un concurs al frumuseții. Am creat în școală organizația elevilor „Optimistul”, care activează și acum.
–Urmărindu-vă activitatea culturală în decursul mai multor ani, mi s-a întipărit în memorie festivalul pe care l-ați organizat în localul morii de vânt reconstruită și situată la intrare în Dinăuți.
–A fost un festival al tradițiilor populare, al tradițiilor din satul Dinăuți. Am făcut chiar și o scurtă prezentare a istoriei localității noastre, care, printre altele, este legată de ilustra familie de cărturari Hâjdău din satul vecin Cristinești. În cazul dat e și meritul Clubului de interese „Dinu”, pe care l-am creat. Misiunea lui este anume păstrarea tradițiilor populare. De numele „Dinu” este legată legenda satului. Se spune că și dansul popular „Coasa” a apărut la Dinăuți. Fiecare versiune are dreptul la viață. Pe timpuri, la Dinăuți era un meșter foarte iscusit, Gheorghică. Avea și un auz muzical fin. Odată, auzind o vioară, a rămas atât de încântat că a hotărât să meșterească un asemenea instrument muzical. Le-a demonstrat-o sătenilor și în ritmul sunetelor de pe strunele acelei viori cineva a început să danseze. Așa a apărut dansul „Coasa”, foarte popular în Dinăuți. Într-un timp nu era nuntă în sat ca acest dans să nu fie executat de 3-4 ori.
Avem planuri frumoase, dar așteptăm timpuri de pace, să revină în sat oamenii noști – care duși la război, care risipiți prin lume. Sperăm că așteptarea noastră nu va fi lungă.
–Este o speranță a întregului nostru popor. Oricum, Vă dorim succese în activitatea frumoasă pe care o desfășurați, chiar și în asemenea condiții.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com