La 5 noiembrie 2010, pe patul suferinţei dintr-un spital din Bucureşti, a decedat vestitul poet român, Adrian Păunescu.
Adrian Păunescu s-a născut la 20 iulie 1943, în localitatea Copăceni (în prezent raionul Sângerei, Moldova) şi toată viaţa a purtat în suflet chipul Basarabiei. Dar şi Basarabia l-a onorat ca pe un deosebit fiu al său. La Chişinău, pe Aleea Clasicilor, a fost ridicat şi bustul lui Adrian Păunescu. La 31 august 2010, cu doar câteva luni înainte de a urca la ceruri, poetul Adrian Păunescu a fost ales membru de onoare al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, lucru pe care nu l-a făcut şi Academia Română.
Adrian Păunescu a fost unul dintre cei mai prolifici autori români și organizator al Cenaclului „Flacăra”, întrunire muzical-culturală desfășurată periodic în anii 1973–1985, de regulă în orașele mari ale României, unde artiștii promovați de poet prezentau lucrări muzicale și literare în fața unui public numeros. Prin Cenaclul „Flacăra” Adrian Păunescu a influenţat mult Mişcarea de renaştere şi eliberare naţională din Basarabia, dar şi marea sa prietenie cu regretaţii Grigore Vieru şi Doina şi Ion Aldea-Teodorovici, cu care, în vara lui 1992, au prezentat un concert în faţa celor care apărau independenţa şi integritatea teritorială a Republicii Moldova la Nistru.
Adrian Păunescu a fost un poet al românilor de pretutindeni şi, după cum afirmă bunul său prieten de la Cernăuţi, Vasile Tărâţeanu, laureat al Marelui premiu al anului 1994 al Editurii „Adrian Păunescu”, el a dorit să viziteze „dulcea Bucovină”, să pășească pe acolo, pe unde a pășit Mihai Eminescu.
La începutul toamnei trecute, casa părintească din satul Copăceni, raionul Sângerei, a poetului Adrian Păunescu a fost renovată şi transformată într-un muzeu al literaturii române de către Asociaţia Euroregiunea Siret-Prut-Nistru. Ea a fost sfinţită de Episcopul Antonie de Bălți.
Toamna a fost anotimpul preferat al regretatului poet Adrian Păunescu. În semn de omagiu inserăm aici şi această minunată poezie, ieşită de sub pana lui măiastră.
Romanţă de toamnă
Nu pot să stau drept
Merg cu toamna-n piept
Vântu-n toate rănile mă doare
Şi pe orice drum
Ca un vers postum
Vine frunza în întâmpinare.
Putredul accent
A lovit atent
Fiecare fir de iarbă verde
Clipe indigo
Care încotro
Să avem motive de-a ne
pierde.
Am să-ţi scriu scrisori
Pe tulpini de flori
De lumina stelelor pătrunse
Şi-un roman să-ţi scriu
Folosind pe viu
Sub umbrar de nuc tincturi’ de frunze.
Frunze îţi trimit
Scrise cu grafit
Sau cu movul iernii care vine
Ce să-ţi mai înşir ?
Frunze în delir…
Te iubesc şi mă gândesc la
tine.
Ori pe unde merg
Frunze cad în cerc
Şi în clopot ni se-aude
mersul.
Scriu scrisori pe foi,
Lăcrimez în ploi,
într-un liber schimb cu
universul.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com