Calendarul mondial al lui Cireşar începe cu Ziua Internaţională a Ocrotirii Copilului. Copiii sunt florile vieţii, care cer îngrijire şi ocrotire deosebită pentru a se dezvolta, ca apoi, ajungând în floarea vârstei, să contribuie la prosperarea societăţii, la înmulţirea realizărilor părinţilor şi buneilor lor. Copiii sunt, de asemenea, continuatori şi păstrători ai tradiţiilor seculare ale neamului lor. Mai în fiecare localitate cu populaţie românească din regiunea Cernăuţi, la şcoli şi instituţiile de cultură, activează colective artistice de copii, care se prezintă pe scenă cu cântece şi dansuri populare. În unele sate au fost create şi activează chiar orchestre şi ansambluri instrumentale ale copiilor: la Voloca şi Ciudei, la Costiceni şi Noua Suliţă, la Horbova şi Herţa, etc. Au devenit cunoscute peste hotare Ansamblul etnofolcloric „Perla” de la Centrul Bucovinean de Artă (director Iurie Levcic), Ansamblul de dansuri „Mugurel” din Pătrăuţii de Jos (conducătoare Larisa Chedic şi Natalia Balan), Ansamblul „Urmaşii lui Ştefan” din Ostriţa-Mahala (conducătoare Elena Nandriş), Ansamblul etnofolcloric model „Izvoraş” din Ropcea (conducătoare Victoria Costinean), Ansamblul de dansuri „Alunelul” din Horbova (conducătoare Maria Buzduga), Ansamblul folcloric „Tălăncuţa” din Oprişeni (conducătoare Veronica Rusu) şi altele. Inspiră mari speranţe duetul surorilor Anastasia şi Sofia Poclitar din Boian, interpreţii Anastasia Uncu din Vancicăuţi şi Dumitru Paulencu din Voloca, ultimul câştigând recent Marele Premiu al Festivalului-Concurs Internațional al Talentelor Lumii „Micul Prinț” de la Chişinău. Aceste tinere talente şi multe altele înfrumuseţează răzorul spiritual al neamului.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com