Frumuseţe şi îngrijire. Beneficiile uleiului  de avocado pentru piele

000 Acum ulei de avocado

Uleiurile vegetale au fost utilizate pentru o varietate de scopuri de-a lungul istoriei, începând cu integrarea lor în alimentație, cosmetică și până la produse farmaceutice. Aceste uleiuri sunt acum din ce în ce mai recunoscute pentru efectele lor atât asupra bolilor de piele, cât și asupra restabilirii homeostaziei cutanate. Astfel, putem să ne concentrăm și asupra beneficiilor terapeutice ale acestor uleiuri vegetale în funcție de efectele lor antiinflamatorii și antioxidante asupra pielii, promovarea vindecării rănilor și repararea barierei cutanate.

Antioxidanții și agenții antiinflamatori care se regăsesc în uleiul de avocado mențin pielea hidratată, catifelată, dar totodată fermă și elastică. Uleiul de avocado presat la rece poate fi folosit și pe post de ulei cosmetic.

Aplicat pe piele, uleiul de avocado are următoarele efecte benefice:

* Calmează pruritul de la nivelul pielii;

* Vindecă pielea crăpată;

* Hidratează pielea uscată;

* Ajută la refacerea pielii după expunerea la radiațiile ultraviolete;

* Protejează pielea împotriva îmbătrânirii.

Întrucât uleiul de avocado este foarte hrănitor și are proprietăți emoliente, e indicat să fie folosit și pentru tratarea afecțiunilor cutanate precum leziunile, arsurile ori eczemele.

Mai mult decât atât, studiile făcute în domeniu au arătat că uleiul de avocado poate stimula producția de colagen, menținând astfel pielea tânără și având efecte anti-rid.

Uleiul de avocado poate fi folosit în mai multe moduri:

* Folosindu-l pe post de ulei de masaj 100% natural.

* Mască hidratantă pentru ten.

* Adăugând câteva picături în gelul de duș pe care îl folosești, asigurându-ți astfel hidratarea zilnică.

* Ulei hidratant pentru ten și gât (se amestecă cu ulei de măsline, de cocos sau de jojoba). (DOC.ro)

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий