Gospodar de frunte și fost primar al satului Pătrăuții de Jos

(În memoria bunicului meu Ilie Ștefureac)

Sărbătoarea pe stil vechi a Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, marcată la 2 august, în calendarul creștin ortodox, mă duce cu gândul, ca orice praznic, la cei ce-și serbează ziua onomastică, dar și la cei care nu mai sunt, dar poartă acest nume. Printre aceștia din urmă se numără doi oameni deosebiți cu numele Ilie. E vorba de poetul martir Ilie Motrescu, din Crasna Putnei, și bunicul meu, Ilie Ștefureac, din Pătrăuții de Jos. Despre poetul neamului nostru vom vorbi neapărat puțin mai târziu, or, la 18 august în fiecare an comemorăm și ziua lui de naștere.

Azi, aș vrea să mă refer la bunicul meu din partea mamei, Ilie Ștefureac, fostul primar al acestei localități frumoase de pe Valea Siretului, care, de asemenea, ca și toți gospodarii de frunte a avut de suferit de pe urma fostului regim de tristă amintire.

A fost tată cu mulți copii, dintre care regretata deja mama mea, Viorica, a fost fiica cea mai mică. A fost și bun gospodar, harnic, priceput, cu pământuri, livezi, case, hambare, acareturi, nu în zadar sătenii l-au ales primar în mai multe rânduri. În total, a fost 28 de ani primar al satului de baștină.

Toate ar fi decurs altfel, dacă urgia bolșevică nu venea peste meleagul nostru. A fost pârât de cozile de topor ale noului regim, i s-a confiscat averea, bunica Iuliana a murit în acel an de pomină 1947, chiar înainte de sfintele Paști, văzând nedreptățile la care au fost supuși. Iar în august al aceluiași an, bunicul Ilie a fost judecat și condamnat pe viață. A fost dus la închisoarea de la Lvov, unde a mai trăit 2 ani și s-a stins din viață la vârsta de 74 de ani.

Pe locul unde a fost gospodăria familiei Ștefureac a fost înființată brigada de tractoare a colhozului de atunci. Pe urmă, odată cu lichidarea acestor rămășițe ale regimului socialist, pământul unde se afla gospodăria familiei, a fost recuperat cu greu de sora mea mai mare, Maria, cu familia ei. Tot ea, împreună cu regretatul ei soț Ilie și cu fiul Gheorghe au înălțat pe acele locuri o capeliță, alături de casa lor, iar mai târziu au donat acel lot de pământ, aflat tot nu departe de ei, spre a fi construită noua biserică a satului Pătrăuții de Jos. Construcția ei durează deja de câțiva ani, sperăm că în timpul apropiat va fi gata. Hramul noii biserici pătrăucene este Sfinții Apostoli Petru și Pavel.

Cu câțiva ani în urmă, la tipografia din Storojineț am scos de sub tipar broșura „Răbdarea, floare rară”, dedicată memoriei bunicilor mei Ilie și Iuliana Ștefureac, unde tot pe scurt am relatat despre viața, munca, visele, bucuriile, modul de trai, dar și suferințele aduse de așa-zișii „eliberatori” pe pământul nostru bucovinean. Am căutat pe la rude și am inclus puținele fotografii ce au mai rămas, or, atunci când le-au confiscat averea materială: case, mobilă, covoare, scorțare, tablouri, oglinzi, haine, a fost distrusă și a dispărut biblioteca, documentele, fotografiile, icoanele, într-un cuvânt, amintirile.

Dar, în ciuda tuturor vitregiilor sorții, păstrăm vie amintirea.

Numele bunicului Ilie este înscris pe lespedea de granit ce se află în cimitirul din sat, la crucea-monument dedicată tuturor celor care au avut de suferit în vremea deportărilor, judecăților, maltratărilor comuniste. Mormântul simbolic se află alături de cel al soției lui, bunicii Iuliana. Alături de ei își doarme acum somnul de veci și mama mea, Viorica.

Au rămas acum nepoții și strănepoții să ducă mai departe amintirea familiei. Despre istoria mai întâi frumoasă, dar apoi tristă a familiei bunicilor mei am publicat pe parcursul vieții materiale în almanahul „Țara Fagilor”, în săptămânalele „Libertatea Cuvântului”, „Zorile Bucovinei”, „Meleag Natal” (Storojineț). De asemenea, am publicat și în volumul de la Pitești (România), a Fundației Culturale MEMORIA.

Memoria rămâne mereu vie și va dăinui în inimile noastre de-a pururi.