Postul naţional de radio din Republica Moldova a organizat, în perioada 21-24 octombrie a.c., cea de-a treia ediţie a Festivalului Doinei, la care au participat interpreţi de folclor din Republica Moldova, România şi Ucraina. Ţara noastră a fost reprezentată de tânărul şi îndrăgitul interpret de muzică populară, Grigore Gherman, originar din satul Pasat, raionul Herţa, regiunea Cernăuţi.
Potrivit organizatorilor, scopul acestui festival este de a descoperi şi readuce în circuitul firesc de valori doina autentică, vocală şi instrumentală din întreg spaţiul românesc, în special, din Basarabia, nordul Bucovinei, Maramureşul istoric, sudul Basarabiei şi din România. Spre deosebire de celelalte ediţii, după cum ne-a informat coordonatorul Festivalului, doamna Silvia Zagoreanu, în acest an la Festivalul Doinei de la Chişinău au avut posibilitatea să participe şi interpreţi de folclor românesc autentic din Ucraina, în special, din regiunile Cernăuţi, Transcarpatia şi Odesa.
Printre laureaţii Festivalului Doinei din acest an se numără şi Grigore Gherman, care a revenit acasă cu premiul pentru cel mai autentic şi reprezentativ costum popular. Numai în acest an tânărul cernăuţean Grigore Gherman a obţinut 11 premii importante şi numeroase trofee la diverse festivaluri de folclor din România, cântecele sale fiind incluse alături de melodiile interpreţilor de valoare în 5 albume muzicale care au apărut în anul 2014 la Chişinău şi Bucureşti.
Sunt, într-adevăr, realizări frumoase care merită menţionate şi de care trebuie să fim mândri şi noi, românii din nordul Bucovinei, întrucât Grigore Gherman şi-a luat zborul în lumea cântecului românesc de aici, din preajma legendarilor Codri ai Cosminului.