La Cernăuţi s-a desfăşurat cel de al 23-lea turneu-memorial de minifotbal „Mykola Breev”. Breev a fost un fotbalist al echipei de fotbal Bucovina din anii 60 ai secolului trecut. Apoi a devenit arbitru, activând în acest domeniu peste 20 de ani. Mykola Breev a fost şi antrenor al echipei Bucovina, dar şi director al unei şcoli sportive de tineret din Cernăuţi.
La competiţia organizată în memoria lui Mykola Breev au participat 10 echipe de băieţi de 11-12 ani. Echipele au fost împărţite în două grupe. Prima grupă a întrunit echipa de juniori din Kameaneţ-Podilski, Bucovina-2003 din Cernăuţi, echipa de juniori nr. 1 din Cernăuţi şi echipa de juniori din Kameanka, raionul Hliboca. Cea de a doua grupă s-a compus din Bucovina-2002 din Cernăuţi, Forteţea din Kameaneţ-Podilski şi trei echipe de juniori din Hliboca, Noua Suliţă şi Kolomyia.
Medaliile de aur ale competiţiei de minifotbal au fost obţinute de echipa de juniori din Kameaneţ-Podilski. Ea a învins Bucovina-2002 după penalti cu scorul de 6:5. În meciul pentru locul trei au participat Forteţea şi Bucovina-2003. Scorul meciului a fost 3:3, însă după o serie de penalti victoria a fost de partea celor de la Forteţea. Cel mai bun atacant a fost numit Maksym Skybinski (Bucovina-2003) cu 9 goluri marcate. Cel mai bun apărător a devenit Vasyl Kigniţki (Bucovina-2002), cel mai bun portar – Rodion Vitruka (echipa de juniori din Kameaneţ-Podilski), iar cel mai bun jucător – Vladislav Pogrebeev (Forteţea).