Igor Dodon: Rusia ar putea acorda Moldovei un miliard de dolari pentru proiecte de infrastructură

dodon

Federația Rusă ar putea acorda Republicii Moldova un miliard de dolari pentru reparația drumurilor. Declarația a fost făcută de președintele Igor Dodon în cadrul unei ediții speciale la postul de televiziune NTV. Șeful statului spune că a discutat cu președintele Rusiei, Vladimir Putin, despre un suport masiv pentru proiecte de infrastructură, transmite IPN.

„Accesarea suportului – credit, o parte gratis din partea Federației Ruse, a Uniunii Euroasiatice este o perspectivă foarte clară pentru Republica Moldova”, spune Igor Dodon.

De asemenea, președintele spune că în cadrul vizitei a reușit să obțină anularea pentru jumătate de an a taxelor vamale pentru exportul mai multor produse agricole către Federația Rusă. Taxele vor fi anulate în perioada 1 ianuarie — 1 iulie. Potrivit șefului statului, taxele vor fi anulate în primul rând pentru mere, struguri de masă, caise, cireșe, vișine, de asemenea, pentru conserve și vinuri. „Noi evaluăm că sumar, în total, producătorii autohtoni vor obține suplimentar de la scoaterea acestor taxe, dacă se păstrează volumele de export de anul trecut, cel puțin 350 de milioane de lei pe care vor putea să-i reinvestească aici”, spune șeful statului.

Добавить комментарий