Bucovina este părăsită de zeci de mii de persoane, pentru care Occidentul sau Federaţia Rusă este destinaţia preferată. Practic zilnic din ce în ce mai mulţi conaţionali îşi iau rămas bun de la baştină şi pleacă la muncă peste graniţele ţării pentru a-şi croi un trai mai liniştit şi o viaţă mai bună fără a mai duce grija zilei de mâine. Asta cel puţin din punct de vedere financiar.
Cea mai populată ţară în care oamenii noştri şi-au ales să trăiască şi să muncească este Italia, urmată de Spania, Portugalia şi alte state din Vest. Peste jumătate din populaţia regiunii noastre are rude de orice grad în străinătate. Realitatea crudă a ultimelor două decenii, i-a determinat pe mulţi cetăţeni să ia calea străinătăţii, în căutarea unor locuri de muncă menite să le aducă un pic de trai decent şi prosperitate. Pentru mulţi dintre ei le-a ajuns cuţitul la os în ţară şi care, de disperare, au luat drumul străinătăţii pentru a putea supravieţui şi a-şi ajuta familiile. Mulţi, mai ales la început, au plecat la risc fără să ştie unde ajung exact, ce vor face, dacă vor găsi de muncă şi dacă vor reuşi să câştige ceva. Mame tinere şi taţi care şi-au lăsat copiii acasă, în grija bunicilor şi mai ales în grija lui Dumnezeu, au riscat totul pentru un trai mai bun de pe urma muncii prin străini. Chiar şi persoane în etate care, nu s-au mai uitat în urmă, au ales să plece în Italia, Spania sau altă ţară, pentru a munci în special la negru, ca menajere, servitoare, îngrijitoare, asistente. Au ales să plece la risc, într-o ţară străină, unde nu cunoşteau cultura, limba, obiceiurile şi tradiţiile occidentale. Au ales să practice munci detestate de occidentali, pentru bani. Au lăsat ruşinea la o parte, practicând munci umilitoare de multe ori, pe care nu le-ar fi făcut niciodată acasă.
Cei rămaşi acasă trăiesc în fond pe banii transferaţi de rudele lor din străinătate. Regiunea Cernăuţi nu este cea mai săracă din ţară, însă pentru majoritatea locuitorilor plăţile sociale sunt principala sursă de venit. Astfel că transferurile de bani din străinătate sunt pentru mulţi un colac salvator. În perioada dintre anii 2005-2013 prin sistemul bancar în regiunea noastră au fost transferaţi din străinătate 890 de milioane de dolari SUA şi 301,3 milioane euro. Aceasta în mod oficial. Evident că aceste sume sunt cu mult mai mari.