În anul curent Departamentul pentru Românii de Pretutindeni susţine mai multe proiecte privind pictarea frescelor în biserici din regiunea Cernăuţi, enoriaşi ai cărora sunt etnici români. Unul dintre aceste proiecte este „Finalizarea picturii interioare în Biserica Sfântul Ierarh Nicolae din comuna Ciudei”. În acest scop DRP a alocat 200 mii lei şi derularea proiectului a început în luna iunie şi la finele lunii iulie pictarea frescelor a fost încheiată. Preotul paroh, protoiereul Nicolae Popescu, în numele enoriaşilor din Ciudei, a ţinut să mulţumească, prin intermediul reţelelor de socializare, Departamentului Pentru Românii de Pretutindeni pentru susţinere şi ajutorul acordat.
Pe contul său de Facebook părintele Nicolae Popescu remarcă: „Biserica Sfântul Ierarh Nicolae este situată într-un colț pitoresc al Bucovinei, la poalele Munților Carpați, în satul Ciudei, regiunea Cernăuți. Satul Ciudei este un vechi sat românesc atestat documentar pentru prima dată în anul 1646. Este o localitate cu populație preponderent românească, cu peste 6000 de locuitori (circa 96 la sută de etnie română).
Construcția Bisericii ortodoxe cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae a început în anul 1883 și a fost finalizată în anul 1887. Biserica a fost împodobită cu o catapeteasmă realizată de către vestitul pictor cernăuțean, Epaminonda Bucevschi, păstrată până astăzi, dar la acea dată nu era pictată. La 19 decembrie 1887 a fost sfințită de Mitropolitul Bucovinei și Dalmației, Silvestru Morariu Andrievici. De la înființarea sa și până în prezent, Biserica Sfântul Ierarh Nicolae din satul Ciudei își îndeplinește misiunea de poartă spre mântuire a sufletelor enoriașilor și axă de spiritualitate românească în localitate: până în prezent slujbele divine sunt oficiate de preoți în limba română. În parohie funcţionează şcoala duminicală în limba română.
Deoarece pictura bisericii a suferit din cauza deteriorării acoperișului, lucrările de renovare a picturii pereților interiori a început în luna decembrie 2019 cu binecuvântarea Mitropolitului Cernăuților și Bucovinei, Meletie. Cu ajutorul acordat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni în anul 2022, s-a realizat pictura pereților pe o suprafață de 200 pătraţi.
În anul 2023, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni a continuat sprijinul parohiei Sfântul Ierarh Nicolae din s. Ciudei și a acordat o finanțare nerambursabilă în valoare de 200 000 lei, pentru a încheia pictura internă a bisericii.
Mulțumim enorm Departamentului pentru Românii de Pretutindeni pentru sprijinul acordat, căci fără ajutorul DRP nu am fi putut duce la bun sfârșit această lucrare de o valoare deosebită pentru noi și pentru enoriașii noștri. Căci datoria noastră, de creștini ortodocși, este să păstrăm ce am primit ca moștenire, să renovăm și să ameliorăm ceea ce vom transmite spre păstrare cu sfințenie urmașilor noștri”.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com