În CT Suceveni va funcţiona o secţie de poliţie

22 3 Ф 2

La 22 martie, pe teritoriul Comunității Teritoriale Suceveni a fost deschisă o Secție de poliție, care va asigura ordinea publică în satele din componenţa Comunității la un nivel modern. La inaugurarea secției au participat colonelul de poliție, Viktor Necitailo, șeful Poliției regiunii Cernăuți, colonelul de poliție Sviatoslav Kişlar, adjunctul șefului Poliției regiunii Cernăuți, maiorul de poliție Serhii Fisiuk, șeful Secției de poliție nr. 5 (Hliboca) a Poliției regiunii Cernăuți, alţi colaboratori ai organelor de drept, primarul CT Suceveni, Iulian Mihailovici, deputați, angajați ai Consiliului sătesc și ofițerul de poliție comunitară, locotenentul de poliție Vasile Grosu.

Ofițerul de poliție care deservește teritoriul nostru își cunoaște bine locuitorii, le înțelege nevoile și vine la timp pentru a-i ajuta cu acțiuni și decizii profesionale. Prin urmare, înființarea unei astfel de secţii va facilita accesul oamenilor la serviciile poliției și va contribui la îmbunătățirea situației de securitate în Comunitatea Teritorială Suceveni. În timpul inaugurării secției, cei prezenți au văzut sediul dotat cu tot ce este necesar pentru activitatea unui ofițer de poliție. De asemenea, ofițerului de poliție i-au fost înmânate recent cheile vehiculului său oficial. Autovehiculul de care se va folosi ofiţerul de poliţie comunitară a fost achiziționat în proporție pe alocările Poliției Naționale și din bugetului local. De asemenea, Consiliul sătesc a contribuit în mod activ la înființarea postului de poliție. Părțile au discutat, de asemenea, despre continuarea cooperării fructuoase pentru a crea un mediu sigur în comunitate.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий