S-a anunțat că în noaptea din 19 spre 20 ianuarie, în orașul italian Castiglione-delle-Stiviere din Lombardia a dispărut o tânără ucraineană, în vârstă de 23 de ani și originară din Cernăuți. Iana Malaiko, așa o cheamă, s-a aflat în Italia circa opt ani, iar în ultimii trei ani a trăit în concubinaj cu un cetățean din Moldova, cu zece ani mai în vârstă decât ea. Nu demult, Iana a rupt relațiile cu el, iar bărbatul o urmărea. Există toate motivele că el a omorât-o pe fosta concubină, ascunzând corpul ei. În afară de poliție, Iana a fost căutată de rude, prieteni, voluntari. Corpul neînsuflețit al tinerei a fost găsit la 1 februarie pe o stradelă, în tufari, sub o grămadă de lemne, la hotarul între orașele Castiglione-delle-Stiviere și Lonato. Poliția presupune că asasinarea a fost săvârșită între orele 2.30 și 5.00. Camerele video din blocul în care locuia Iana au fixat că în această perioadă de timp Dumitru, fostul ei concubin, a ieșit din ascensor cu un pachet mare de culoare neagră, scrie publicația „Obozrevatel”.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com