Valorile termice în ziua de 1 ianuarie, fixate în regiunea noastră, au depășit indicii-record înregistrați până acum. Potrivit comentariului sinopticului Teteana Negaidalova, la 1 ianuarie, la Cernăuți au fost înregistrate 18 grade de căldură, la Novodnistrovsk – 15 și la Seleatin – 16 grade de căldură. Asemenea indici pentru luna ianuarie sunt considerați destul de înalți, depășind cei mai înalți indici pentru această perioadă a anului, fixați în decursul întregii perioade de 150 de ani de observații sinoptice. Teteana Negaidalova a explicat că acest caracter al stării vremii a fost condiționat de masele calde de aer din Atlantic și de procesele meteorologice din sud-vest. O astfel de stare a vremii se va menține până la finele săptămânii curente și treptat valorile termice vor scădea.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com