În Ucraina, ziua de 22 iunie este zi de doliu, de comemorare a jertfelor celui de-al Doilea Război Mondial.
Exact cu 80 de ani în urmă, conducerea nazistă a Germaniei a trecut la realizarea planului „Barbarossa”, care prevedea un război-fulger împotriva Uniunii Sovietice. Timp de câteva luni aproape întregul teritoriu al Ucrainei s-a pomenit sub ocupația hitleristă. Pe teritoriul ei valul de foc al războiului va trece de două ori.
După cum remarcă istoricul ucrainean, Iuri Șapoval, această dată a schimbat mult în istoria fostei URSS. Miturile, încetul cu încetul, dispar și devine tot mai clar că în jurul războiului sovietic-nazist din 1941-1945 s-a adunat mult neadevăr. În manualele de istorie sovietice figura afirmația că invazia germană a început mișelește, „fără anunțarea războiului”. Războiul, totuși, a fost anunțat. În zorii zilei de 22 iunie 1941, ambasadorul Germaniei la Moscova i-a transmis lui Veaceslav Molotov (persoana nr.2 în stat) documentul privind începerea războiului – „Nota Ministerului de Externe al Germaniei Guvernului sovietic”. Un document identic a fost înmânat ambasadorului sovietic de la Berlin. În adresarea lui Veaceslav Molotov către popor din aceiași zi se subliniază: „Guvernul german a decis să înceapă războiul împotriva URSS în legătură cu concentrarea unităților Armatei Roșii lângă frontiera germană”. Se înțelege că aceasta nu devalorizează faptul că naziștii au fost agresori și ocupanți. Însă decenii la rând figura anume mitul „fără anunțarea războiului”. Era un mit propagandist și mobilizator, consideră Iuri Șapoval.
Pe teritoriul Ucrainei luptele s-au desfăşurat în decursul a 40 de luni, inclusiv lupte active timp de 35 de luni. Au fost întreprinse 29 din cele 76 de operaţiuni strategice de ofensivă, în rezultatul cărora armata germană a fost nimicită în proporţie de 60 la sută. Se cere subliniat faptul că Ucraina, nu numai între fostele republici unionale, dar şi între ţările lumii a suferit cele mai mari pierderi în trei ani de război. Potrivit diferitor estimări, şi-au pierdut viaţa de la 8 până la 10 milioane de locuitori ai Ucrainei, inclusiv 5 milioane de persoane civile, 2,2 milioane de persoane au fost duse la munci silnice în Germania, 10 milioane de ucraineni au rămas fără case. Au fost transformate în ruine 700 de oraşe şi orăşele, circa 30 mii de sate.
Oamenii care au trecut prin aceste catastrofe știau că poporul ucrainean a avut de suferit din partea ambelor sisteme totalitare, atât hitlerist, cât și stalinist. Sunt bine cunoscute crimele naziştilor pe teritoriul ocupat al Ucrainei: Holocaustul, exterminarea populaţiei civile, crearea lagărelor morţii, incendierea satelor. Nu mai puţin crunte au fost şi crimele regimului comunist: împuşcarea deţinuţilor politici în Ucraina de Vest în iunie-iulie 1941, distrugerea centrului Kievului în toamna anului 1941, aruncarea în aer a Dneproghes-ului, deportarea tătarilor crimeeni…
Cetățenii care au fost sub ocupația nazistă au avut de suferit și după război, nimerind în gulagurile staliniste. Valul deportărilor, care a urmat imediat după război, a dus dincolo de Cercul polar și în stepele kazahe mii de români din Bucovina și Basarabia.
Cineva dintre oamenii mari a spus: în războaie nu sunt învingători, în războaie sunt numai învinși. Dacă lecțiile celui de-al Doilea Război Mondial ar fi însușite așa cum se cuvine, acum nu am fi avut un război hibrid în Ucraina, care durează deja mai mult decât conflagrația planetară din 1939-1945.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com