Şeful ARS Cernăuţi, Serghii Osaciuk, şi şeful Serviciului de administrare a drumurilor în regiunea Cernăuţi, Igor Gah, au examinat obiectivele care vor fi reparate capital în cadrul Programului prezidenţial „Marea construcţie”. „În anul 2021 am înregistrat un indice-record la reînnoirea drumurilor în toată perioada de independenţă a Ucrainei. În cadrul Programului „Marea construcţie” lucrări de reparaţie au fost efectuate pe toate arterele de transport principale din Bucovina. Acest ritm va fi menţinut”, a subliniat Serghii Osaciuk. Astfel, în anul 2022 vor fi reparate capital drumul ce duce spre Punctul de trecere a frontierei „Crasnoilsc” şi autostrada H-10 „Strii – Ivano-Frankivsk – Cernăuţi – Mămăliga”, un segment de 9 kilometri ai acesteia a fost reparat anul trecut.
În afară de aceasta, vor începe lucrările şi pe drumul ce duce spre localitatea montană Şepot, unde în perspectivă va funcţiona un Punct de trecere a frontierei. De asemenea, se planifică încheierea lucrărilor curente la toate obiectivele care au început anul trecut, informează site-ul ARS Cernăuţi.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com