Doi bărbați au încercat să treacă ilegal 100 de cărți tipărite în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea prin „coridorul verde” de la vamă. Printre aceste cărți vameșii au găsit și o icoană veche.
Marfa valoroasă nedeclarată a fost depistată pe teritoriul Punctului de trecere a frontierei Diakivți — Racovăț. O mașină în care se aflau doi cetățeni ucraineni a intrat pe teritoriul postului vamal. Bărbații au declarat că se deplasau din Ucraina în România cu afaceri private. „Cetățenii vizați au ales „coridorul verde” pentru controlul vamal, declarând că bunurile pe care le deplasau peste frontiera vamală nu erau supuse unei declarații scrise și nici taxelor vamale. Cu toate acestea, în timpul controlului vamal, vameșii au găsit în automobil încărcături valoroase”, a informat Vama Cernăuți.
În special, au fost găsite 100 de cărți vechi și o icoană. Conform legislației ucrainene, astfel de obiecte trebuie declarate și însoțite de documente și autorizații de la Ministerul Culturii din Ucraina. Cu toate acestea, bărbații nu aveau niciun permis pentru a trece granița.
Vameșii bucovineni au intentat un proces privind încălcarea reglementărilor vamale în temeiul părții 3 a articolului 471 din Codul Vamal al Ucrainei. Cărțile nedeclarate și icoana au fost confiscate temporar. Ele au fost trimise la o expertiză specială pentru a fi determinate vechimea și valoarea lor culturală. În cazul în care proprietarii cărților și ai icoanei vor prezenta documente care dovedesc că sunt proprietarii obiectelor, acestea vor fi returnate după plata amenzii.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com