Este vorba despre șase puncte de control situate în regiunea noastră. Anul trecut au fost deschise două puncte de control, primele care au fost construite de la independența Ucrainei – Diakivţi – Racovăţ și Crasnoilsc – Vicovu de Sus. Potrivit primului adjunct al şefului Administraţiei Militare Regionale Cernăuţi, Aliona Atamaniuk, AMR Cernăuţi are în prezent în vedere mai multe proiecte importante pentru extinderea punctelor de control existente în Bucovina, relatează agenția de presă ACC. În special, este vorba despre extinderea punctului de control Porubne – Siret. „Există o asemenea necesitate și avem deja astfel de acorduri”, a declarat oficialul. Administraţia Militară Regională Cernăuți lucrează, de asemenea, la extinderea punctelor de control Diakivţi – Rakovăţ și Crasnoilsc – Vicovu de Sus, deoarece mai întâi s-a permis să treacă camioanele goale, iar acum se discută despre permisul pentru camioanele cu marfă, a declarat Aliona Atamaniuk. Se știe că mai sunt încă trei puncte de control: „Şepit – Izvorele-Sucevei”, „Ruska – Ulma» și „Fântâna Albă – Climăuţi”. „Bineînțeles, este nevoie de mai mult timp, pentru că este vorba de o cooperare bilaterală între Ucraina și România. România a făcut deja o declarație din partea Președintelui că dorește să devină o țară care va asigura 60 la sută din exporturile de cereale ucrainene către alte țări”, a spus oficialul, adăugând că partea română sprijină Ucraina în această chestiune.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com