Majoritatea minorilor din Ucraina au devenit migranți, însă o bună parte dintre ei au rămas pe teritoriul ţării. Directorul programului UNICEF, Manuel Fontaine, susține că din 4,8 milioane de copii, 2,8 milioane au rămas pe teritoriul Ucrainei, în timp ce 2 milioane sunt sub protecție temporară în alte țări ale Europei și ale lumii. În același timp, potrivit lui, alți 3,2 milioane de copii din Ucraina „ar putea să se confrunte cu lipsa de alimente”. În cea mai gravă situație sunt cei care se află în orașele blocate, în special în Mariupol.
În cadrul şedinţei ONU, ambasadorul ucrainean, Serghii Kyslytsia, a comunicat despre răpirea de către Rusia a peste 121.000 de copii din teritoriile ocupate temporar și despre pregătirea în Federația Rusă a unui proiect de lege pentru simplificarea adopției orfanilor ucraineni și chiar a celor care au părinți și alte rude. La care Manuel Fontaine a declarat că UNICEF este informat despre aceasta, dar a adăugat că „nu avem încă accesul dorit pentru a verifica și a vedea cu ce putem ajuta”. Directorul UNISEF a mai remarcat că în Ucraina procesul educațional a avut de suferit semnificativ din cauza războiului, scrie „Dzerkalo tyjnia”.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com