Despre aceasta a comunicat Serviciul de Stat de Frontieră al Ucrainei. Bărbatul a fost găsit în apropiere de Secția „Șybeny”. Având în vedere „echipamentul” persoanei decedate și locul în care se afla, grănicerii au presupus că acesta intenționa, probabil, să treacă ilegal frontiera de stat din Ucraina în România, dar a ales în acest scop unul dintre cele mai dificile și periculoase trasee montane.
Ulterior, grănicerii au aflat că bărbatul era cetățean ucrainean, născut în 1979, locuitor al orașului Sumy.
Cadavrul a fost predat medicilor pentru efectuarea examinărilor corespunzătoare.
Serviciul de Stat de Frontieră al Ucrainei a reamintit că acesta este al 12-lea caz de deces al unui bărbat în timpul unei tentative de trecere ilegală a frontierei de stat în zonele muntoase de la începutul anului 2022.
Anterior, am scris că trupul unui ucrainean în vârstă de 27 de ani a fost găsit în Moldova, în apropierea frontierei cu regiunea Cernăuți. Potrivit forțelor de ordine moldovenești, bărbatul a intrat ilegal în țară.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com