Incendiile de vegetaţie din jurul centralei nucleare dezafectate Cernobîl a dus la creşterea nivelului de poluare din Kiev. Fumul din capitala Ucrainei este atât de gros încât aceasta devenit cel mai poluat oraş din lume. Astfel, locuitorii din Kiev au acum încă un motiv întemeiat să rămână în casă în timpul pandemiei de coronavirus.
Potrivit serviciului de monitorizare elveţian IQAir, Kiev a înregistrat cel mai ridicat nivel de contaminare a aerului din lume, depăşind astfel oraşe precum Hangzhou, Chongqing şi Shanghai din China.
Chiar dacă dezastrul din 1986 de la Cernobîl a trimis nori de materie nucleară în Europa, ministrul Sănătăţii a declarat că acum nu există risc de radiaţii de la incendiile de pădure şi poluarea rezultată în urma acestora.
„În regiunea din apropierea Kievului precum şi în Kiev s-a format smog. Acesta nu reprezintă o ameninţare chimică sau radioactivă, nivelurile de radiaţii sunt la cote normale”, arată un comunicat al ministerului.
Cu toate acestea, cei 3.7 milioane de locuitori ai capitalei Ucrainei au fost sfătuiţi să rămână în locuinţe — de altfel, locul unde se află majoritatea dintre ei din cauza restricţiilor pentru limitarea coronavirusului — şi să-şi închidă geamurile.
„Fumul poate provoca dureri de cap, tuse, dificultăţi respiratorii, iritaţii ale ochilor, precum şi alte boli şi alergii”, a mai adăugat comunicatul.
Poliţia a declarat că incendiul uriaş a fost provocat de piromani în pădurile din apropiere de Cernobîl, la începutul lunii aprilie. Incendiul a fost stins săptămâna aceasta, dar noi focare au izbucnit joi seară, provocate de vântul puternic.
Incendii au fost confirmate şi în regiunea Jitomir, acestea provocând un accident rutier cu mai mulţi morţi, precum şi distrugând mai multe case.