Îndemnul lui Nicolae Mintencu – să ne păstrăm tradiția și cântecul

coperta cartii

Am citit cu mare plăcere cartea lui Nicolae Mintencu „Folclor din Voloca pe Derelui”, apărută recent. E o carte de valoare, de mare folos și pentru cititori, mai bine zis, pentru artiștii amatori  din Valea Prutului, care țin la cântecul și tradițiile populare românești. În ea au fost incluse stema și Imnul satului Voloca, precum și o serie de fotografii despre activitatea artistică din această minunată localitate de pe Derelui. Ele sunt o mărturie a participării talentaților voloceni la festivalurile raionale, regionale și la cele de peste hotare.

Am fost și eu la Voloca, în această „mândră comună”, după cum e proslăvită în imn, la Biserica Sfântul Nicolae, unde păstor este parohul și protopopul  raionului Hliboca, Ioan Gorda. Părintele se bucură de o mare autoritate și dă dovadă de o cultură duhovnicească deosebită. Dar și mai mult am descoperit valorile Volocii, nestimatele ei spirituale, răsfoind cartea lui Nicolae Mintencu, cel care a adunat în ea cântece bătrânești, doine, balade, cântece de dor și dragoste, cântece de nuntă, precum și cântece din repertoriul autorului – acestui neobosit rapsod popular.

Fericit e omul care face lucruri bune în viață. Fericit e domnul Nicolae Mintencu, cel care prin munca și harul său a slăvit localitatea sa natală –  Voloca,  în lume. Ca un pomicultor grijuliu, el altoiește copiilor și tinerilor satului dragostea de cântec și de graiul matern. O pot face și alții, folosindu-se de cartea domniei sale „Folclor din Voloca pe Derelui”.

Andrei COLAC,

Costiceni, raionul Noua Suliță

 

Добавить комментарий