La 24 august Ucraina va marca cea de-a 23-a aniversare a Independenţei sale. Dacă în luna august a anului 1991, când s-a destrămat Uniunea Sovietică, Independenţa, care a fost proclamată prin hotărârea Sovietului Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene, a fost una decorativă, apoi acea pe care o avem acum, în secolul al XXI-lea nu poate fi calificată altfel decât o realitate amară ce trebuie suportată de bietul popor ucrainean. Cea de-a 23-a aniversare a Independenţei de stat va fi marcată pe fondalul unor confruntări sângeroase în regiunile din estul ţării şi a unui pericol mereu crescând al invaziei militare directe a vecinului de la nord pe teritoriul statului nostru. „Război pentru Independenţă” – astfel este calificată actuala stare a lucrurilor din estul ţării de către majoritatea experţilor.
Războiul dus de Ucraina este comparat cu luptele de eliberare duse de mai multe popoare în calea spre libertate. Să facem o incursiune în istorie împreună cu politologul Igor Burkut pentru a vedea cum a fost obţinută Independenţa, considerată una decorativă atunci în 1991, şi cum poate fi păstrat statul integru în condiţiile când statul, pe care-l consideram un bun vecin şi partener strategic ameninţă cu distrugerea statalităţii ucrainene.
– Dacă vom face o incursiune în istorie, vom afla că la 19 august 1991, la Moscova a fost creat aşa-numitul Comitet de stat pentru situaţiile extraordinare (GKCP-ul aşa-numit), care a declarat despre preluarea puterii în mâinile sale. Aceştia erau oamenii, care doreau să păstreze cu orice preţ Uniunea Sovietică, atunci când imperiul îşi trăia ultimele zile ale vieţii. Declaraţiile lor au rămas la nivel de declaraţii, deoarece nu mai aveau pârghii suficiente pentru a menţine acea imensă ţară. Unităţile militare treceau de partea poporului, iar funcţionarii locali refuzau să îndeplinească dispoziţiile venite de la Moscova. În decurs de câteva zile a devenit clar că lovitura de stat a eşuat, iar păstrarea Uniunii Sovietice în forma în care exista este imposibilă. Şi iată că în acea situaţie, deputaţii Sovietului Suprem al RSS Ucrainene, marea lor majoritate fiind comunişti, s-au speriat un pic de realitate. Ei se temeau că poporul se va ridica şi va acapara puterea. Ei nu doreau, desigur, să accepte aşa ceva. De aceea au preluat iniţiativa şi au proclamat, în mod formal fireşte, Independenţa de stat. În mod practic, încă pentru mulţi ani asupra ţării noastre plana o putere serioasă de la Moscova. Kremlinul influenţa, mai ales, prin serviciile sale speciale sau prin mass-media ruseşti, care acopereau aproape tot teritoriul Ucrainei, numirea în posturi a funcţionarilor sus-puşi, alegerile Preşedinţilor şi ale deputaţilor poporului.
– De facto, aveam parcă independenţa dorită, de jure – un stat străin influenţa şi influenţează politica internă şi externă a Ucrainei. Atunci era la modă gluma că „independenţa a căzut de undeva de pe munte în mâinile ucrainenilor, iar ei nu ştiu cum să se folosească de aceasta, de aceea şi ţara nu se dezvolta. Putem să fim de acord cu această afirmaţie, stimate domnule Igor Burkut?
– Putem fi de acord anume cu aceea că ţara într-adevăr nu se dezvolta. În decursul celor 23 de ani de independenţă, producţia ucraineană încă nu a ajuns la nivelul anului 1991. Deosebit de periculoasă pentru Ucraina a fost distrugerea armatei, serviciilor speciale, miliţia a devenit total coruptă. Piramidele corupţiei erau create peste tot, de aceea ura oamenilor simpli faţă de funcţionari deja nu mai avea margini. Aceasta nu putea să continue la nesfârşit – mai devreme sau mai târziu trebuiau să se producă nişte schimbări serioase. Şi iată că aceste schimbări s-au produs la finele anului 2013 – începutul lui 2014. Ucraina a declarat, la timpul său, despre dorinţa de a lua parte activă la procesele de integrare europeană. A fost elaborat un document corespunzător despre semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. În ultimul moment, după cum ştim, fostul Preşedinte, Viktor Ianukovyci, a refuzat să semneze documentul respectiv, bineînţeles sub presiunea Moscovei, ceea ce a generat un val de ură şi nemulţumire din partea poporului ucrainean. Acţiunile Maidanului s-au soldat cu înlăturarea de la putere a Preşedintelui Ianukovyci, care a pus mâna pe bogăţii imense – zeci de miliarde de dolari, şi a dat bir cu fugiţii în Rusia.
– E clar că acele evenimente, ce s-au produs în Ucraina, nu puteau să rămână fără reacţie din partea Moscovei. Unul dintre cunoscuţii analişti a spus o frază că „Putin înghiţise practic Ucraina şi ea, Ucraina, i-a fost smulsă din stomac”. În asemenea situaţie, e clar că Rusia a recurs la planurile sale elaborate din timp în cabinetele de la Kremlin.
– Urmaşii noştri, mai ales istoricii, vor da, fără doar şi poate, o apreciere obiectivă acelor evenimente şi vor constata când anume Kremlinul a pus la cale un război împotriva Ucrainei. Un lucru este cert că în 2008 aceste planuri erau deja absolut reale. De ce numim anume acest an? Atunci Ucraina şi Georgia înaintau cu fermitate spre aderarea la Blocul NATO. Şi iată că la 8 august anul 2008 Rusia a provocat un război în Caucaz. În rezultatul acelui conflict Georgia a pierdut Osetia de Sud şi Abhazia. Trupele ruseşti înaintau spre Tbilisi. Dacă Blocul NATO nu ar fi reacţionat prompt şi foarte dur la acel moment, Moscova reuşea, probabil, să-l înlăture de la putere pe Preşedintele Saacaşvili. Rusia nu a reuşit acest lucru. De aceea a mers după un alt scenariu, în rezultatul căruia Iuşcenko şi Saacaşvili au pierdut alegerile prezidenţiale. Şi într-o ţară, şi în alta au ajuns la putere „oamenii Moscovei”. Însă, referitor la Ucraina Putin a pierdut jocul – Ianukovyci nu a fost în stare să se menţină la putere. El a fost alungat din ţară şi atunci Rusia a recurs la acţiuni mult mai radicale. În primul rând, Ucrainei i-a fost luată Crimeea. Republica Autonomă a fost anexată în modul cel mai obraznic, prin agresiune din partea Rusiei. E clar că această operaţiune nu putea fi înfăptuită într-o zi-două. Ea a fost pregătită din timp. La operaţiunea pentru acapararea Crimeei au luat parte trupele militare ale Flotei ruseşti de la Marea Neagră, care erau dislocate la Sevastopol conform unui acord încheiat cu Kievul. Încolo au fost aruncate importante forţe militare din Federaţia Rusă şi Crimeea a fost ocupată în modul cel mai cinic.
– Cunoscutul jurnalist rus, Aleksandr Nevzorov, a apreciat astfel acţiunile Rusiei: „Ucraina, care era atunci foarte slăbită a căzut şi a pierdut cunoştinţa, iar din geanta ei deschisă atârna Crimeea. Şi iată că prădătorul Putin a furat Crimeea de la Ucraina, care nu era în stare să opună rezistenţă în acel moment”.
– Pe atunci puterea de la Kiev era încă în proces de formare şi nu era clar dacă armata ucraineană va putea curma acel atac. În orice caz, Rusia a ocupat o parte însemnată a teritoriului ucrainean. Nici o ţară civilizată din lume n-a recunoscut anexarea Crimeei de către Moscova. Atât Uniunea Europeană, cât şi Statele Unite ale Americii au subliniat că Rusia urmează să întoarcă Crimeea Ucrainei. Aceasta a fost, însă, doar o mică parte a planului lui Putin. Dictatorul de la Kremlin a mers şi mai departe, încercând să ocupe o mare parte din teritoriul Ucrainei, adică opt regiuni ale Ucrainei, numite artificial de către ruşi cu termenul „Sud-estul Ucrainei”. Pentru aceste teritorii a fost inventat încă un termen – Novorosia. Actualul regim dictatorial de la Kremlin vrea să anexeze teritorii, care în imperiul ţarist niciodată n-au fost numite Novorosia. Putin urmăreşte scopul să rupă aceste pământuri de la Ucraina şi să proclame acolo un stat aparte. Agentura rusească, care a fost trimisă demult în aceste regiuni, a început să organizeze mitinguri cu cerinţa ieşirii din componenţa Ucrainei. Astfel de mitinguri provocatoare s-au desfăşurat în mai multe regiuni. Însă, la Harkiv, Dnipropetrovsk, Mykolaiv, populaţia locală, care se pronunţă pentru integritatea Ucrainei, i-a împrăştiat pe participanţii la acele acţiuni provocatoare. La Doneţk şi Lugansk a fost o altă situaţie. Adepţii separatismului au derulat un val de represiuni împotriva ucrainenilor şi au creat, drept rezultat, aşa-numitele „Republici populare Doneţk şi Lugansk”. Acestea au declarat despre intenţia de a se uni în Novorosia şi au început să-şi creeze propriile forţe armate. Interesant este că cei ce au proclamat asemenea intenţii nu sunt cetăţeni ai Ucrainei. Ei erau trimişi de Moscova. Aceşti bandiţi au început să creeze o armată neregulată, care era formată din reprezentanţi ai serviciilor speciale ruseşti – terorişti, diversanţi special pregătiţi. Ei îi înrolau în aşa-numitele detaşamente de autoapărare, de multe ori cu forţa, pe oamenii din partea locului, care nu aveau un loc de lucru, deţinuţi eliberaţi, alcoolici, uneori mineri. Toate poveştile despre aşa-numitele „Republicii Populare” aveau ca final separarea de Ucraina şi aderarea la Rusia. Separatiştii îşi doreau cu orice preţ acest lucru, de aceea antrenau, de multe ori cu forţa, populaţia locală, îndeosebi mineri.
– Să nu uităm că minerii sunt acea categorie de oameni, care dau crezare propagandei. Lor li se spunea în permanenţă că, chipurile, cum numai Ucraina va intra în Uniunea Europeană voi veţi fi concediaţi precum s-a întâmplat în Polonia unde oamenii au fost înlocuiţi de maşini.
– Propaganda rusească a fost foarte bine pregătită de acest război. Ea declara că în Ucraina a avut loc o lovitură de stat şi că Preşedintele Ianukovyci ales în mod legitim a fost răsturnat, iar Rusia l-a adăpostit pe teritoriul său. Tot propaganda de la Kremlin afirma că la putere în Kiev au venit fasciştii – aşa-numita huntă. Cuvântul huntă înseamnă puterea militarilor, poliţiei, adică a oamenilor în epoleţi. Cine a venit la putere în Ucraina? Oleksandr Turcinov, care nu a fost niciodată militar, în postul de Preşedinte al Radei Supreme, Arseni Iaţeniuk, în postul de Prim-Ministru, care nu şi-a făcut serviciul în rândurile Forţelor Armate. Printre conducătorii, care au venit atunci la putere în Ucraina, nu era nici o persoană în epoleţi. Noua conducere a Ucrainei a fost declarată fascistă, cum s-ar spune fără nici un fel de argumente. Cum poate să existe fascism într-un stat democratic, unde funcţionează legile, sistemul pluripartit, unde oamenii nu sunt persecutaţi sau urmăriţi pe motive etno-naţionale? Tot propaganda rusească afirma că reprezentanţii huntei ucid oamenii din simplul motiv că sunt vorbitori de limbă rusă, că limba rusă a fost interzisă în Ucraina, precum şi alte minciuni ce nu erau confirmate prin fapte concrete.
– Trebuie să recunoaştem că Ucraina s-a ciocnit de un flagel periculos din istoria omenirii – războiul informaţional, care este dus de Federaţia Rusă împotriva statului ucrainean. Acest război nu se bazează pe fapte concrete, ci pe pseudo-realităţi inventate. Din păcate, mulţi oameni dau crezare acestor minciuni. Să aducem unele exemple.
– Când numai au început evenimentele din Donbas, în mijloacele mass-media ruseşti au apărut informaţii cum că rezervele de aur ale Ucrainei au fost încărcate într-un avion şi duse în Statele Unite ale Americii. Se spunea că cineva a văzut chiar cum în aeroportul Borispil oameni în măşti au încărcat 40 de lăzi cu aur la bordul unui avion. Am încercat să punem în mişcare elementara logică. Dacă e să dăm crezare datelor oficiale, rezervele de aur ale Ucrainei constituiau la acea vreme 36 de tone. Şi atunci cum să credem afirmaţiilor din presa rusească, în care se spunea că lăzile au fost duse de câţiva oameni (o ladă cântărind aproximativ o tonă)? Când lumea a început să râdă de această minciună, a fost inventată alta cum că „hunta” le-a dat americanilor o comoară fără de preţ – Aurul sciţilor. Din nou minciună. Vorba e că cu mult mai devreme de evenimentele de pe Maidan Aurul sciţilor a fost dus în Olanda, conform unui acord prealabil, pentru a fi expus în muzeele de acolo. După ce Crimeea a fost anexată, guvernul olandez a declarat că va întoarce acea comoară de preţ Ucrainei şi nu Rusiei. Iată de ce propaganda rusească a lansat aceste minciuni pentru a expropria o bogăţie ce nu-i aparţine. Oamenii cu mintea trează din Ucraina şi din aceeaşi Rusie nu cred minciunilor despre asasinările în masă a oamenilor nevinovaţi. Toate aceste invenţii sunt orientate la educarea urii şi vrajbei faţă de ucraineni din partea ruşilor.
– Vedem că are loc un război deschis. Oficial el este numit de partea ucraineană operaţiune antiteroristă. Ruşii aduc în Ucraina trupe şi tehnică militară. Specialiştii afirmă că în aşa-numita armată regulată luptă atât populaţia locală, cât şi cetăţeni ruşi în proporţie de 50 la 50 şi că pe zi ce trece numărul oamenilor din partea locului este tot mai mic. Zilele trecute au fost folosite instalaţiile de rachete „Uragan”, care au cauzat un număr mare de jertfe. Ţintă a instalaţiilor de rachete şi artileriei ruseşti devin nu numai obiectivele militare, ci şi cartierele locative. Care ar fi ieşirea din această situaţie deja stupidă?
– Din păcate, vedem că situaţia în Donbas se înrăutăţeşte. Desigur că până la urmă forţele armate ucrainene vor învinge aşa-numita armată neregulată. Rusia, însă, trimite noi şi noi trupe militare în Ucraina. Acesta este un semn al agresiunii militare ruseşti directe în Ucraina.
– Tot mai des în mass-media ucraineană este folosit termenul „Război pentru independenţă”. De ce este folosit anume acest termen de către experţi şi jurnalişti?
– Sunt înclinat şi eu să folosesc acest termen. Într-adevăr, dacă în anul 1991 Ucraina a obţinut independenţa fără vărsare de sânge, apoi în prezent pentru independenţă mor mii şi mii de oameni. Tot aşa cum poporul american a suferit pierderi imense la finele secolului al XVIII-lea în războiul de independenţă şi s-a eliberat de dependenţa colonială a Marii Britanii, tot aşa cum grecii s-au eliberat de dominaţia turcească la începutul secolului al XIX-lea, tot aşa cum poporul român a obţinut independenţa definitivă de Istanbul în timpul războiului din anii 1877-1878. Tot la fel poporul ucrainean luptă acum pentru independenţa sa. Anul acesta cel mai potrivit termen pentru Ziua Independenţei, pe care-l folosesc cetăţenii ucraineni este „Marcăm Ziua Independenţei şi pe front şi în spatele frontului”. Are loc război. Suntem convinşi că vom învinge în acest război, că Ucraina va deveni total independentă, că Ucraina va adera neapărat la familia popoarelor civilizaţiei europene precum au făcut-o vecinii noştri: România, Cehia, Slovacia, Polonia, Bulgaria. Vom fi acolo împreună cu vecinii şi prietenii noştri. Regimul lui Putin este sortit. Rusia, în forma în care există acum, este un pericol pentru toată lumea şi acest stat urmează să se schimbe şi să se transforme într-un stat civilizat. În prezent Ucraina apără pe front libertatea întregii Europe. Tot aşa cum strămoşii lor au acoperit cu pieptul Europa de invaziile tătaro-mongolilor, tot aşa ei acoperă acum Europa de regimul neo-nazist al lui Putin
Interlocutor
Dumitru VERBIŢCHI