Întâmpinarea Domnului, numită în popor şi Stretenia (după numele vechi slavon), este sărbătoarea anuală a zilei în care Sfânta Fecioară Maria, conformându-se legii, s-a suit la templul din Ierusalim, la 40 de zile după Naşterea Domnului, pentru curăţirea ei, când dumnezeiescul Prunc a fost întâmpinat şi ţinut în braţe de bătrânul şi Dreptul Simeon (Luca 2, 22). Ea se serbează la 40 de zile după Naşterea Domnului, adică la 2 februarie (15 februarie – stil vechi). La ortodocşi, accentul sărbătorii se pune pe persoana dumnezeiescului Prunc şi de aceea e numită Întâmpinarea Domnului (de către bătrânul Simeon), fiind trecută în rândurile celor 12 Sărbători Împărăteşti de peste an.
Vechimea acestei sărbători nu e aşa de mare ca a celorlalte praznice împărăteşti. Nu o găsim între sărbătorile enumerate în Constituţiile Apostolice şi în Testamentum Domini. Prima menţiune documentară despre existenţa acestei sărbători este cea din memorialul de călătorie al pelerinei Egeria, care ia parte la ea, la Ierusalim, în anii 382-384, şi o numeşte Quadragesimae de Epiphania. Întrucât, pe atunci, la Ierusalim Naşterea Domnului se serba încă la 6 ianuarie, odată cu Epifania, Întâmpinarea era sărbătorită la 40 de zile după Epifanie, adică la 14 februarie. Se atribuie, de asemenea, Sfântului Chiril al Ierusalimului (+386) un panegiric la această sărbătoare, scris, probabil, în ultimii ani ai vieţii sale.
Mărturiile despre existenţa sărbătorii se înmulţesc spre sfârşitul secolului V. Pe la începutul secolului VI, Sever al Antiohiei (512-518) pretindea că sărbătoarea Întâmpinării Domnului ar fi fost de curând introdusă la Ierusalim şi că era necunoscută la Antiohia. Dar, între timp, s-a descoperit o omilie inedită a Sfântului Ioan Gură de Aur, la Antiohia (între 386-398), la sărbătoarea „Curăţirii Mariei”, omilie care s-a dovedit autentică.
Sărbătoarea Întâmpinării Domnului din calendarul creștin – Streteni – coincide cu Ziua ursului din calendarul popular al românilor. Se spune că în această zi ursul iese din bârlog și își privește umbra. Conform tradiției, el își privește umbra pe zăpadă. Dacă este frig sau ceață și nu-și vede umbra, își dărâmă bârlogul, trage un joc, merge la râu, bea o gură de apă și își vede de treburi prin pădure. Dacă timpul este frumos, cu soare și își vede umbra pe zăpadă, intră din nou în bârlog, pentru că iarna va mai dura 40 de zile. Oamenii din popor asociază comportamentul ursului cu timpul capricios de la sfârșitul iernii, așa cum și Baba Dochia este răspunzătoare de zilele schimbătoare de la începutul primăverii.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com