Iranul a cerut în cadrul deschiderii celei de-a 9-a conferinţe privind Tratatul de Neproliferare Nucleară (TNP), la sediul ONU, ca puterile nucleare să renunţe la modernizarea arsenalului lor atomic şi a acuzat din nou Israelul că ameninţă Orientul Mijlociu.
„Îndemnăm statele dotate cu arma nucleară să-şi înceteze imediat investiţiile în modernizarea şi menţinerea arsenalelor lor atomice”, a solicitat ministrul iranian de Externe, Mohammad Javad Zarif, în numele a 120 de ţări din cadrul Mişcării Nealiniaţilor. Iranul şi ceilalţi membri ai Mişcării Nealiniaţilor sunt „profund îngrijoraţi” de doctrinele militare, în special cea a NATO, care permit folosirea armei atomice, a adăugat el. Republica Islamică, suspectată de occidentali că vrea să obţină arma atomică, a încheiat pe 2 aprilie, la Lausanne, un acord-cadru asupra programului său nuclear cu Grupul P5+1 (Statele Unite, Rusia, China, Franţa, Marea Britanie şi Germania). Pe de altă parte, şeful diplomaţiei iraniene a criticat Israelul, care ar poseda arma atomică deşi nu a recunoscut acest lucru în mod oficial, acuzându-l că reprezintă „o ameninţare gravă şi permanentă pentru securitatea vecinilor săi continuând să-şi dezvolte arsenalul nuclear”.